Manifestaţia de la Chişinău s-a încheiat cu o rezoluţie prin care se cere demisia guvernului

Publicat:

În finalul manifestaţiei desfăşurate duminică în centrul Chişinăului în semn de protest faţă de modul în care deputaţi socialişti şi cei din Platforma “Pentru Moldova’ au votat joi mai multe legi controversate, a fost aprobată o rezoluţie prin care se solicită demisia urgentă a guvernului condus de premierul Ion Chicu şi declanşarea alegerilor parlamentare anticipate, relatează Radio Chişinău şi Deschide.md,  potrivit agerpres.

“Acest guvern este principalul responsabil de agravarea situaţiei cetăţenilor şi promotorul unor scheme ilegale prin care continuă să se fure banii publici, iar populaţia continuă să fie sărăcită”, se spune în textul documentului.


Citește și : Iranul depășește 50.000 de decese asociate Covid-19

Conform acestuia, “regimul oligarhic Dodon-Plahotniuc” a ajuns o sursă de instabilitate politică, economică şi socială nu numai pe plan intern, dar şi pe plan regional. Parlamentul de la Chişinău trebuie dizolvat de urgenţă în conformitate cu Constituţia, potrivit rezoluţiei menţionate.

O alta revendicare a protestatarilor se referă la anularea pachetului de legi votat de către noua majoritate parlamentară formată din socialişti şi Partidul Şor. “Cerem de urgenţă anularea legii care în mod abuziv privează instituţia prezidenţială de prerogativele sale constituţionale şi toate legile care contravin parcursului european al Republicii Moldova, aduc prejudicii economice cetăţenilor”, se afirmă în acelaşi text.

Citește și : Turcia, în primul lockdown complet de weekend

În acelaşi timp, poliţia şi organizatorii protestului din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău prezintă date diferite privind numărul de manifestanţi. Astfel, conform organizatorilor, la manifestaţie au participat peste 50.000 de persoane. În schimb poliţia moldoveană susţine că nu au fost mai mult de 5.000 de persoane.

Acţiunea de protest împotriva actualei guvernări a fost organizată la apelul preşedintelui ales, Maia Sandu, care va fi învestită în funcţie abia la sfârşitul lunii decembrie, fiind susţinută de partide de opoziţie şi extraparlamentare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.