Manifestaţie la Belfast împotriva introducerii unei frontiere post-Brexit cu Irlanda

Aproximativ 100 de persoane au manifestat la Belfast, la apelul partidului naţionalist Sinn Fein, cerând un ”statut special” pentru provincia britanică Irlanda de Nord după ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, relatează AFP, potrivit news.ro.

Manifestanţii arborau, pe o ploaie fină, miercuri seara, pancarte prin care cereau să nu existe frontieră între Irlanda de Nord şi vecina sa, Republica Irlanda, după Brexit.

Citeşte şi: După ‘declaraţia de război’ a lui Trump, Hamas îi cheamă pe palestinieni la INTIFADA

”O majoritate nu vrea Brexitul aici”, a declarat John Finucane, un membru Sinn Fein, amintind că provincia a votat majoritar împotriva acestuia la referendumul din iunie 2016.

Un afiş mare în culorile partidului reclama un ”statut special” pentru Irlanda de Nord şi îl îndemna pe premierul irlandez Leo Varadkar să-şi folosească ”vetoul” pentru a împiedica Bruxellesul să treacă la doua fază a negocierilor cu Londra asupra viitoarei lor relaţii comericale în cazul în care nuu se ajunge la un acord asupra frontierei irlandeze.

”Dacă o frontieră dură este restabilită, armele vor vorbi din nou”, a preconizat alt manifestant, care nu a dorit să-şi spună numele.

Un acord, care părea iminent luni, prevedea o apropiere a reglementărilor Irlandei de Nord de cele ale Republicii Irlanda după Brexit, cu scopul de a se evita reintroducerea unei frontierei fizice în vederea controlării circulaţiei bunurilor şi persoanelor, potrivit unor divulgări în presă.

Această frontieră a dispărut după Acordul de pace din 1998 care a pus capăt celor 30 de ani de confruntărisângeroase între naţionalişti şi unionişti nord-irlandezi.

Această soluţie a fost însă considerată inacceptabilă de şefa partidului unionist nord-irlandez DUP Arlene Foster, aliat cu Guvernul Theresei May, care a afirmat că formaţiunea sa nu va aproba vreodată ”o situaţie în care Irlanda de Nord va fi diferită de restul Regatului Unit”.

Citeşte şi: INFERN în cartierul miliardarilor americani. Bel-Air este evacuat în masă – FOTO/VIDEO

”DUP apără mai mult uniunea cu Marea Britanie decât mijloacele de trai ale oamenilor”, şi-a exprimat nemulţumirea o manifestantă, Louise McManus, în vârstă de 41 de ani, care lucrează în sectorul sănătăţii.

Această manifestaţie este prima dintr-o serie de adunări pe care Sinn Féin a anunţat că le organizează în Irlanda de Nord.

Theresa May a anunţat miercuri că negocierile cu privire la acordul de ieşire a regatului din Uniune, prealabil demarării negocierilor comerciale, întregistrează ”progrese”.

Tags: Arlene FosterbelfastbrexitDUPfrontierairlandairlanda de nordJohn FinucaneLeo VaradkarSinn FeinTheresa May
Categorii: Diaspora