X

Manifestaţie la Atena cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului

Mai multe sute de persoane au manifestat sâmbătă la Atena cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului pentru a denunţa situaţia migranţilor în Grecia unde mii dintre aceştia sunt ameninţaţi cu expulzarea din adăposturile lor potrivit unei noi politici puse în aplicare de guvern, notează AFP, potrivit agerpres.

Circa 1.100 de protestatari, potrivit poliţiei elene, 2.000 potrivit unui fotoreporter al agenţiei France Presse, au defilat prin centrul Atenei purtând pancarte pe care se putea citi: “Fără refugiaţi lipsiţi de adăpost, persecutaţi, închişi” şi protestând faţă de expulzarea din adăposturile lor a refugiaţilor care beneficiază de cazare temporară.

Citește și : Trump: Bolton va plăti ‘scump’ pentru ‘încălcarea legii’ prin publicarea cărţii sale

Majoritatea manifestanţilor erau simpatizanţi ai unor organizaţii antirasiste cărora li s-au adăugat câţiva refugiaţi veniţi din taberele de migranţi de lângă Atena.

Autorităţile elene intenţionează să deplaseze 11.200 de persoane pentru a face loc pentru alţi solicitanţi de azil care trăiesc în prezent în condiţii sordide în tabere de pe insulele greceşti.

Refugiaţii care obţin azil pot beneficia de adăpost unde au dreptul să rămână şase luni. Guvernul conservator condus de premierul Kyriakos Mitsotakis a redus însă această perioadă la o lună, o măsură care a provocat îngrijorarea Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) pentru că mii de refugiaţi riscă să devină persoane fără adăpost.

Guvernul grec a afirmat că face tot posibilul pentru “a asigura o tranziţie fără probleme celor care îşi părăsesc locuinţa”.

Citește și : Atac sângeros în Marea Britanie: trei oameni au fost înjunghiaţi mortal într-un parc din Reading

Într-un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, Ministerul elen al Migraţiei şi Azilului a subliniat că, în cursul “ultimilor ani, Grecia s-a aflat în centrul crizei migraţiilor purtând o greutate disproporţionată”.

Prezenţa continuă a peste 32.000 de solicitanţi de azil pe insulele greceşti a dat naştere unor tensiuni cu populaţia locală.

Tags: atenagreciaguvernUNHCR
Categorii: Diaspora