X

Manifestaţie la Herson, dispersată cu tiruri de arme automate şi de gaze lacrimogene; cel puţin un rănit

O manifestaţie a locuitorilor din Herson, oraş din sudul Ucrainei ocupat de forţele ruse, a fost dispersată luni cu tiruri de arme automate şi de gaze lacrimogene, care s-au soldat cu cel puţin un rănit, potrivit înregistrărilor video publicate de două media locale, relatează AFP, potrivit agerpres

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a denunţat pe Twitter “criminalii de război ruşi care au deschis focul asupra unor oameni fără arme care manifestează paşnic împotriva invadatorilor”.

Citește și : Israelul încearcă să aducă pacea în Ucraina: ‘Mai e un drum lung de parcurs’

În aceste înregistrări se pot vedea manifestanţi care merg spre centrul Pieţei Libertăţii şi în acelaşi timp militari care se îndreaptă spre ei, înainte de a deschide focul.

Video-uri filmate din cel puţin două unghiuri diferite prezintă apoi momentul în care zeci de protestatari fug din cauza tirului susţinut.

Imaginile au fost difuzate pe reţelele sociale de două media locale, Suspilne Novini şi Most Herson.

Nimic nu indică în aceste imagini că tirurile de arme s-au soldat cu victime.

Într-unul dintre video-uri poate fi văzut un om în vârstă transportat cu un picior însângerat, o voce indicând că a fost rănit de explozia unei grenade asurzitoare.

În postarea sa pe Twitter, Dmitro Kuleba a făcut apel la “oprirea Rusiei”, izolând-o, sancţionând-o “şi făcându-i să dea socoteală pe criminalii de război”.

Citește și : Cum se vede din Israel radiografia conflictului prin interpuşi cu Iranul şi resuscitarea acordului nuclear

Herson, apropiat de Crimeea anexată de Moscova în 2014, este primul mare oraş (de peste 200.000 de locuitori) pe care l-au cucerit forţele ruse după invadarea Ucrainei, pe 24 februarie.

Oraşul a fost de atunci teatrul unor manifestaţii regulate ale locuitorilor împotriva ocupanţilor. O amplă adunare de duminică, 13 martie, a fost vizată de ceea ce au părut a fi tiruri de somaţie.

Tags: Dmitro KulebaHersonrazboivictime
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina