Manifestaţie la Londra pentru susţinerea lui Julian Assange

Publicat:

Sute de persoane au manifestat la Londra împotriva extrădării lui Julian Assange, cu două zile înainte de începerea examinării de către justiţia britanică a cererii SUA, care doreşte să-l judece pe fondatorul Wikileaks pentru spionaj, scrie news.ro .

“Nu-l extrădaţi pe Assange”, “Jurnalismul nu este o crimă”, au scandat oamenii care s-au strâns mai întâi în faţa ambasadei Australiei, ţara lui Assange, iar apoi au mărşăluit pe străzile Londrei.


Citește și : Erdogan anunţă un summit consacrat Siriei cu liderii Putin, Macron şi Merkel, la 5 martie

“Boris Johnson, ruşine să-ţi fie”, au strigat manifestanţii când au trecut prin faţa Downing Street, reşedinţa premierului britanic.

Printre susţinători s-au aflat fostul ministru grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, muzicianul britanic Roger Waters, unul dintre fondatorii grupului rock Pink Floyd, sau creatoarea de modă Vivienne Westwood.

Deţinut la Belmarsh, în sudul Londrei de la arestarea sa în aprilie 2019 la ambasada Ecuadorului, Julian Assange, în vârstă de 48 de ani, este cerut de Washington. El riscă în Statele Unite până la 175 de ani de închisoare pentru spionaj.

Citește și : Guvernul finlandez decide primirea a până la 175 de migranţi

Autorităţile americane îi reproşează că a pus în pericol unele dintre sursele lor în momentul în care a publicat 250.000 de legături diplomatice şi în jur de 500.000 de documente confidenţiale despre activităţile armatei americane în Irak şi în Afganistan, în 2010.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.