Manifestaţie masivă a poliţiştilor francezi la Paris

Publicat:

Personalităţi politice s-au alăturat miercuri poliţiştilor francezi la o amplă manifestaţie la Paris, pentru a atrage atenţia asupra violenţei şi riscurilor tot mai mari la care sunt supuşi în Franţa poliţiştii care acuză răspunsul inadecvat al justiţiei în faţa infracţionalităţii în creştere, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit agerpres

Cu un an înaintea alegerilor prezidenţiale, criminalitatea şi insecuritatea au ajuns să se numere printre principalele preocupări ale electoratului francez.


Citește și : Poliţia italiană a destructurat o reţea de trafic cu oxicodonă

Protestul de miercuri, la care au participat circa 35.000 de persoane şi s-a desfăşurat în faţa parlamentului francez, a fost organizat de sindicatele poliţiştilor la două săptămâni după uciderea poliţistului Eric Masson în timpul unei operaţiuni antidrog – o dramă care a revoltat poliţia, deja marcată de asasinarea pe 23 martie a lui Stéphanie Monfermé, agentă administrativă la comisariatul din Rambouillet, de către un tunisian radicalizat.

Însuşi ministrul de interne Gérald Darmanin s-a alăturat acestui protest. ”Am venit pur şi simplu pentru a sprijini poliţiştii, este ceva perfect normal, ei trec printr-un moment dificil”, a explicat Darmanin.

Citește și : Negocierile privind certificatul sanitar european ‘au rămas în aer’

În schimb, colegul său titular al Justiţiei, Eric Dupond-Moretti, absent de la protest, a fost ţinta manifestanţilor şi a sindicatelor, care acuză reacţia inadecvată a justiţiei franceze faţă de infractori.

Şi alţi politicieni s-au alăturat manifestaţiei, pe lângă membri ai Adunării Naţionale (de extremă dreapta) şi ai Partidului Comunist numărându-se şi alţii din Partidului Socialist sau ecologişti.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.