X

Manifestații în Fâşia Gaza şi în Cisiordania în sprijinul deţinuţilor palestinieni din Israel

Mii de persoane au manifestat marţi în Fâşia Gaza şi în Cisiordania în sprijinul deţinuţilor palestinieni reţinuţi în închisorile israeliene, relatează AFP, conform agerpres.

Cu ocazia Zilei deţinuţilor palestinieni, mii de protestatari au mărşăluit în Fâşia Gaza, unde zeci de fete având fotografii cu femei reţinute în Israel au demonstrat în faţa birourilor Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, la vest de oraşul Gaza.

Citește și : Parlamentarii europeni au aprobat reguli mai stricte privind finanţarea partidelor politice

Manifestaţii de o mai mică amploare au avut loc şi în Cisiordania: aproape 1.000 de persoane s-au adunat la Nablus, în timp ce câteva sute de persoane au protestat la Betleem şi Ramallah.

Niciun incident major nu a fost semnalat în timpul acestor demonstraţii în teritoriile palestiniene.

În prezent, în închisorile israeliene se află aproximativ 6.500 de deţinuţi palestinieni, inclusiv 350 de copii, 65 de femei şi şase parlamentari palestinieni, potrivit asociaţiei Clubul deţinuţilor palestinieni.

Citește și : Comisia Europeană propune deschiderea negocierilor de aderare a Albaniei şi Macedoniei la UE

Dintre aceştia, 500 se află în detenţie administrativă, un regim care permite încarcerarea suspecţilor timp de şase luni şi care se poate prelungi pe o perioadă nedeterminată. Unii dintre aceşti deţinuţi nu sunt informaţi în legătură cu motivele reţinerii lor.

Potrivit asociaţiei Clubul deţinuţilor palestinieni, circa un milion de palestinieni au fost încarceraţi de Israel după crearea statului evreu în 1948.

Tags: cisiordaniadetinutifasia gazaisraelpalestinieniprotestatari
Categorii: Sinteze