Manifestații în Georgia după amânarea obţinerii statutului de candidat la aderarea la UE

Publicat:

Zeci de mii de georgieni au manifestat vineri seara la Tbilisi împotriva politicii guvernamentale şi pentru aderarea la Uniunea Europeană, după eşecul ţării de a obţine statutul de candidat la aderare, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Manifestanţii, fluturând steaguri georgiene şi europene, s-au adunat în jurul clădirii parlamentului, unde a răsunat imnul Uniunii Europene.


Citește și : Există dovezi de transmitere locală a variolei maimuței (CDC)

Mai multe organizaţii pro-europene şi toate formaţiunile de opoziţie au chemat la demonstraţii pentru a creşte presiunea asupra partidului de guvernământ Visul Georgian, acuzat de deriva autoritară şi de deteriorarea relaţiilor cu Bruxelles-ul.

“Noi, poporul Georgiei, cerem ca (prim-ministrul) Irakli Garibaşvili să demisioneze şi să fie instituit un nou guvern care să ducă la îndeplinire toate reformele cerute de Uniunea Europeană”, a declarat Şota Digmelaşvili, unul dintre organizatori.

“Îi dăm guvernului o săptămână pentru a ne îndeplini cererea”, a adăugat el, adăugând că o nouă demonstraţie va avea loc pe 3 iulie.

“Orice promisiuni ar face guvernul georgian, nu credem că se va ţine de cuvânt”, au postat pe Facebook organizatorii protestului.”Poporul georgian trebuie să îşi apere alegerea europeană”, au subliniat aceştia.

Georgia a solicitat aderarea la UE împreună cu Ucraina şi Republica Moldova, după invazia rusă în Ucraina.

Liderii UE au decis joi să acorde statutul de candidat oficial Ucrainei şi R. Moldova şi au declarat că sunt “gata să acorde statutul de candidat” Georgiei după punerea în practică a unor reforme importante. Totuşi, Consiliul European “a decis să recunoască perspectiva europeană a Georgiei”, pe care preşedinta Salome Zurabişvili a descris-o drept un gest “istoric”, susţinând că ţara sa este pregătită să acţioneze cu hotărâre în următoarele câteva luni pentru a obţine statutul de candidat.

La rândul său, partidul Visul Georgian al miliardarului Bidzina Ivanişvili a apărat bilanţul democratic al ţării şi a acuzat opoziţia că încearcă să “răstoarne autorităţile prin organizarea de proteste antiguvernamentale”.

În cadrul unei conferinţe de presă organizate vineri, prim-ministrul Irakli Garibaşvili a asigurat că guvernul său este “mobilizat” să îndeplinească condiţiile UE şi să obţină statutul de candidat “cât mai curând posibil”.

Luni, cel puţin 120.000 de persoane au ieşit pe străzile din Tbilisi pentru a cere aderarea la Uniunea Europeană.

 

Citește și : Ministrul spaniol al Apărării avertizează că Rusia ar putea să lanseze atacuri cibernetice în timpul summitului NATO

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a declarat că va evalua până la sfârşitul anului 2022 modul în care “Georgia îndeplineşte o serie de condiţii înainte de a-i acorda statutul de candidat”. Printre priorităţile identificate se numără încetarea polarizării politice, progrese în domeniul libertăţii presei, reforme judiciare şi electorale.

Georgia urmăreşte de ani de zile să adere la UE şi NATO. Pe fondul acestor ambiţii, un război de scurtă durată a avut loc în 2008 cu Rusia, care a recunoscut imediat independenţa a două teritorii georgiene separatiste.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.