X

Manifestaţii la Idlib pentru a marca zece ani de la începutul revoltei împotriva lui Bashar al-Assad

Mii de persoane au manifestat luni la Idlib, ultima regiune importantă în Siria controlată de grupări rebele şi jihadiste, pentru a marca zece ani de la declanşarea revoltei împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, care s-a transformat ulterior într-un conflict devastator, relatează France Presse, potrivit agerpres.  

Războiul din Siria, care intră luni în al 11-lea an, s-a soldat cu peste 388.000 de morţi până în prezent şi peste 12 milioane de persoane strămutate sau care au luat calea exilului, potrivit ONU, provocând distrugeri masive şi devastând economia ţării.

Citește și : Abdelhamid Dbeibah a depus jurământul pentru funcţia de premier al Libiei

‘Suntem aici pentru a ne reînnoi angajamentul, aşa cum am făcut-o în 2011 pentru a răsturna regimul (preşedintelui) Bashar al-Assad”, afirmă Hanaa Dahnine, care a participat la primele manifestaţii cu zece ani în urmă.

Manifestanţii au scandat sloganuri emblematice ale revoltei populare care a început la 15 martie 2011, între care ‘Libertate, libertate (…) Siria vrea libertate’, ‘Cară-te, Bashar!’ sau ‘Poporul vrea căderea regimului!’.

Unii dintre ei ţinând în mâini portrete ale victimelor conflictului, alţii – drapelul ‘revoluţiei’ adoptat la începutul revoltei.

‘Vom continua revoluţia noastră sfântă chiar dacă ea trebuie să dureze 50 de ani’, a insistat Hanaa.

‘Speram că vom înlătura regimul din prima zi, dar acesta a recurs la toate armele sale împotriva unui popor inocent pentru a reprima revoluţia’, a adăugat ea.

Cu această ocazie au avut loc şi alte manifestaţii, ca în oraşul de frontieră Atme sau în localităţile şi oraşele controlate de forţele turce şi aliaţi ai lor sirieni la nord de Alep, precum în Aazaz şi Al-Bab.

Chiar dacă luptele au fost practic oprite în Siria datorită armistiţiului intrat în vigoare acum un an la Idlib, rănile rămân deschise, iar pacea îndepărtată.

‘Zece ani de criză siriană au provocat suferinţe şi dureri umane de nedescris’, a declarat vineri Înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru refugiaţi, Filippo Grandi.

Citește și : Germania se aşteaptă ca UE să impună noi sancţiuni împotriva Chinei

‘Lumea nu şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de sirieni’ şi conflictul lor a dat naştere ‘unuia dintre exodurile majore ale vremurilor moderne’, a afirmat el, adăugând că ‘suferinţele şi privaţiunile oamenilor în Siria sunt de nesuportat’.

În pofida tragediei, Bashar al-Assad se menţine în continuare la putere şi se pregăteşte pentru noi alegeri prezidenţiale prevăzute pentru această vară şi pe care i se pare că le va câştiga.

Damascul controlează în prezent peste 60% din teritoriul ţării după o serie de victorii din 2015 cu ajutorul sprijinului militar rusesc de nezdruncinat, notează AFP.

Tags: bashar al assadIdlibONUsiria
Categorii: Sinteze