Manifestații la Londra pentru a cere un nou referendum asupra Brexit

Mii de persoane care cer organizarea unui referendum privind un acord final între UE și Marea Britanie s-au strâns la Londra în cadrul unei manifestații pe care organizatorii o numesc cea mai “mare și importantă” demonstrație în acest sens, relatează site-ul postului BBC, potrivit Mediafax.

Protestatarii se îndreaptă către Piața Parlamentului, unde mai târziu va avea loc o manifestație, la care organizatorii estimează că vor participa peste 500.000 de persoane.

Citește și : Brexit: Manifestaţie la Londra pentru un nou referendum

Premierul britanic Theresa May a respins deja ideea unui astfel de referendum.

Parlamentari din toate formațiunile politice principale susțin demonstrația.

Potrivit site-ul de știri express.co.uk, prin campania votului popular privind Brexit cetățenii britanici cer să aibă drept de veto în negocierile Guvernului britanic cu Uniunea Europeană.

Citește și : Rusia şi China resping acuzaţiile Washingtonului de amestec în alegerile parţiale americane din 6 noiembrie

Tags: acordbrexitlondramarea britaniereferendumUE
Categorii: Diaspora