X

Manifestații la Tel Aviv împotriva acordului Netanyahu-Gantz, cu respectarea distanţării sociale

Mii de israelieni au manifestat sâmbătă seară la Tel Aviv, respectând măsurile de distanţare socială, împotriva acordului încheiat între premierul Benjamin Netanyahu şi fostul său adversar în alegeri, Benny Gantz, şi formarea unui care, în opinia lor, ameninţă democraţia, notează AFP, scrie agerpres.

Circa 2000 de manifestanţi, potrivit datelor din presa israeliană, au răspuns la apelul pe reţelele sociale al mişcării “steagurilor negre” pentru a protesta faţă de ceea ce cred a fi “un guvern al corupţiei”.

Citește și : Numărul deceselor de COVID-19 a depăşit pragul de 200.000 în lume (AFP)

Ei s-au adunat în Piaţa Yitzhak Rabin pentru “a salva democraţia”, pe care o consideră ameninţată de presupusele manevre ale premierului Netanyahu, inculpat pentru corupţie într-o serie de dosare, pentru a scăpa de justiţie şi a se menţine la putere.

Purtând măşti de protecţie şi majoritatea îmbrăcaţi în negru, protestatarii au păstrat o distanţă de doi metri între ei, respectând măsurile în vigoare pentru lupta împotriva pandemiei de COVID-19 care oficial a contaminat în Israel peste 15.000 de persoane, dintre care 199 au murit.

“Poporul împotriva guvernului”, se putea citi pe pancartele manifestanţilor agitând drapele israeliene.

Ei au respins, de asemenea, alianţa dintre Benny Gantz, în fruntea partidului de centru Albastru Alb, şi liderul partidului de dreapta Likud, Benjamin Netanyahu, care, după 16 luni de criză politică fără precedent în istoria Israelului, au ajuns luni la o înţelegere pentru formarea unui guvern de uniune naţională.

Potrivit acordului, guvernul de urgenţă va acţiona pentru a face faţă crizei sanitare provocate de noul coronavirus şi consecinţelor acesteia, în special creşterea semnificativă a şomajului.

Acordul prevede că Benjamin Netanyahu, al cărui proces pentru corupţie a fost amânat din cauza crizei, va fi prim-ministru în primele 18 luni, după care va fi înlocuit de Benny Gantz. Înţelegerea mai prevede un guvern de 36 de miniştri, cel mai numeros cabinet din istoria Israelului.

Citește și : Kim Jong-Un este ‘stare vegetativă’, conform unor surse citate de presa niponă

În urma alegerilor legislative din 2 martie, al treilea scrutin în mai puţin de un an, care ar fi trebuit să conducă într-un final la o departajare între Netanyahu şi Gantz, preşedintele ţării Reuven Rivlin i-a încredinţat celui din urmă sarcina de a forma guvernul.

În plină pandemie de COVID-19, Gantz a surprins prin decizia sa de a accepta formarea unui guvern de “unitate şi de urgenţă” cu Benjamin Netanyahu, deşi anterior jurase să nu împartă puterea cu el până când acesta nu îşi rezolvă problemele cu legea.

Susţinătorii opoziţiei l-au acuzat apoi pe Gantz, fost şef al statului major al armatei, că a cedat.

Tags: Benjamin NetanyahuBenny Gantzcovid-19israelmanifestantiPiaţa Yitzhak Rabintel aviv
Categorii: Sinteze