Manifestaţii paşnice la Belgrad după două nopţi de proteste violente

Publicat:

Mii de manifestanţi nemulţumiţi de modul în care autorităţile sârbe gestionează criza coronavirusului au manifestat joi seară la Belgrad fără incidente, după două nopţi de violenţe şi ciocniri cu poliţie, scrie AFP, potrivit agerpres.

Mai devreme, preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, în drum spre Paris unde s-a întâlnit în cursul serii cu omologul său francez, Emmanuel Macron, i-a acuzat pe “huliganii criminali” că sunt responsabili de aceste violenţe.


Vezi şi: Un pedofil francez a fost ARESTAT la Jakarta (VIDEO)! Este bănuit că a profitat de peste 300 de copii

“V-am promis că vom şti să protejăm pacea şi stabilitatea, în pofida atacurilor violente ale huliganilor criminali care ne şochează pe toţi”, a declarat el în avionul spre Paris.

Joi seară, imensa majoritate a manifestanţilor a protestat aşezată pe jos în piaţa din faţa Parlamentului. Unii au purtat pancarte pe care se putea citi: “Staţi jos” şi “Vucic mai periculos decât COVID-19”.

Un mic grup de tineri, aparţinând unei mişcări de extremă-dreaptă, potrivit presei aflate la faţa locului, a încercat în repetate rânduri să provoace incidente cu poliţia, dar fără succes. În cele din urmă, au fost alungaţi de manifestanţii paşnici.

În cursul serii, ministrul de interne, Nebojsa Stefanovic, a precizat într-un comunicat: “După cum pot constata toţi cetăţenii, atunci când nimeni nu atacă poliţia, aceasta nu are niciun motiv să intervină”.

În noaptea de miercuri spre joi, el denunţase o “violenţă pură” şi a anunţat rănirea în ajun a 10 poliţişti. Surse medicale, citate de canalul de televiziune N1, au indicat că 19 poliţişti şi 17 manifestanţi au fost răniţi.

Citeşte şi: Un primar acuzat de trafic de droguri a fost ÎMPUȘCAT în CAP

Manifestaţiile, care au început marţi, au izbucnit după anunţul preşedintelui Vucic de reintroducere a restricţiilor de circulaţie în weekend ca urmare a creşterii numărului de cazuri de contaminare cu coronavirusul de tip nou.

Joi, guvernul sârb a anunţat oficial că renunţat la planul său de a reimpune izolarea la domiciliu în weekend la Belgrad, înlocuite de alte restricţii: interzicerea adunărilor publice în spaţii închise şi deschise cu mai mult de zece persoane şi orare de lucru reduse pentru restaurante, baruri şi magazine.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.