Manifestaţiile “vestelor galbene”sunt o “catastrofă pentru economia noastră” (ministru francez)

Publicat:

Violenţele legate de manifestaţiile “vestelor galbene” reprezintă o “catastrofă” pentru economie, a apreciat duminică ministrul economiei francez, Bruno Le Maire, evocând o “criză a naţiunii”, potrivit France Presse, scrie Agerpres.

“Este o catastrofă pentru comerţ, o catastrofă pentru economia noastră”, le-a spus ministrul jurnaliştilor în timpul unei vizite făcute comercianţilor la Paris.


Citește și : FBI a investigat 4 cetățeni americani în cazul anchetei procurorului special Mueller (James Comey)

La o săptămână după imaginile siderante ale violenţelor în plin Paris care au făcut înconjurul lumii şi în pofida numeroaselor avertismente din partea autorităţilor, ziua de sâmbătă a fost marcată de o mobilizare în continuare puternică, în pofida unui în recul, precum şi de noi violenţe în capitală şi în regiuni, cu mai multe magazine atacate.

“Este o perioadă când în mod normal comerţul merge bine, este ajunul sărbătorilor de Crăciun şi acum este un dezastru”, şi-a exprimat regretul ministrul, care se afla în apropiere de gara Saint-Lazare, nu departe de un focar al violenţelor din ajun.

El a promis “răspunsuri foarte concrete şi foarte directe” comercianţilor afectaţi, în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să se pronunţe la începutul săptămânii viitoare pentru a anunţa noi măsuri ca răspuns la mişcarea “vestelor galbene”.

“Ceea ce francezii cer este unitatea naţiunii şi a justiţiei”, a apreciat Le Maire, declarându-se convins că Macron “va găsi cuvintele” potrivite.

Pentru moment, ministrul a diagnosticat o criză cu trei faţete: o “criză socială” cu subiecte legate de puterea de cumpărare, o “criză democratică” cu o reprezentativitate politică insuficientă şi o “criză a naţiunii” în faţa unor “fracturi teritoriale importante”.

În timp ce guvernul a anunţat în această săptămână anularea a unei creşteri a taxei la carburanţi, punct de plecare al mişcării, Le Maire a cerut la rândul său întreprinderilor, înaintea weekendului, să acorde o primă defiscalizată salariaţilor.

Citește și : Pactul global cu privire la migraţii va fi adoptat oficial luni, în pofida controverselor

Caracterul său obligatoriu sau facultativ constituie totuşi obiectul unor dezbateri între patronat şi sindicate.

“Soluţia nu va veni doar din partea statului, ea va veni şi de la toţi cei care au un rol de jucat în activitatea economică a ţării”, a avertizat ministrul duminică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.