Maraton online: Ursula von der Leyen speră să obţină 7,5 miliarde de euro pentru finanţarea descoperirii unui vaccin

Publicat:

Guverne, filantropi, şefi de companii şi celebrităţi sunt invitaţi să participe la o colectă mondială de fonduri ce va fi organizată luni la Bruxelles pentru descoperirea unui vaccin şi tratamente împotriva infectării cu noul coronavirus, potrivit AFP, scrie agerpres.

Organizatoare a acestui “maraton online”, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, speră să obţină 7,5 miliarde de euro, adică 8 miliarde de dolari, au anunţat joi colaboratorii săi.


Citește și : Bilanţul epidemic a ajuns la 27.967 de morţi în Italia

Dar aceasta nu va fi decât “o sumă de plecare”, căci “mult mai mulţi bani vor fi necesari” pentru realizarea demersului respectiv, avertizează oficialii de la Bruxelles.

Ursula von der Leyen se bazează pe sprijinul fundaţiei Bill&Melinda Gates, care va juca un rol important în această strângere de fonduri. Miliardarul şi filantropul american pledează pentru o mobilizare generală a cadrelor medicale, cercetătorilor şi guvernanţilor.

Preşedinta Comisiei şi-a înmulţit apelurile pentru a încerca să-i convingă pe liderii lumii întregi că în faţa pandemiei forţa provine din unirea tuturor. “Ea petrece mult timp la telefon”, mărturisesc colaboratori ai săi.

Dar nu şi cu preşedintele american Donald Trump. “Avem discuţii bune cu Casa Albă, dar ei nu sunt de acord”, a recunoscut un responsabil european.

“Victoria asupra coronavirusului cere un răspuns mondial şi acţiuni susţinute pe numeroase fronturi”, explică Ursula von der Leyen.

“Trebuie să dezvoltăm un vaccin, să-l producem şi să-l răspândim în toate colţurile lumii. Şi trebuie să-l facem disponibil la preţuri abordabile”, a pledat ea.

Un vaccin este “cea mai bună şansă colectivă a noastră de a învinge virusul”, susţine ea. Ursula von der Leyen şi-a exprimat speranţa ca un vaccin să fie pus la punct până în toamnă.

Din cele 7,5 miliarde de euro pe care se contează, 4 miliarde sunt destinate dezvoltării unui vaccin, 2 miliarde tratamentelor şi 1,5 miliarde fabricării testelor, a indicat Comisia.

Citește și : Jumătate dintre ţările din Europa şi-au relaxat restricţiile (OMS)

“Trebuie evitată fragmentarea eforturilor”, susţin colaboratorii săi. “Un singur obiectiv, un singur acoperiş”, susţin ei. Căci o cursă mondială s-a angajat pentru dezvoltarea unui vaccin. Interesele în joc sunt enorme şi giganţii industriei farmaceutice sunt deja în competiţie.

Finanţările se dispersează – Comisia a angajat sute de milioane de euro în cercetare – şi competiţia se anunţă dură. SUA au încercat astfel să cumpere CureVac, o societate biofarmaceutică germană care beneficiază de finanţări europene, după anunţul acesteia că lucrează la o “tehnologie promiţătoare pentru a dezvolta un vaccin împotriva coronavirusului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentul din Irak vrea să dea o lege care permite căsătoria fetelor de la 9 ani

Parlamentul din Irak vrea să dea o lege care permite căsătoria fetelor de la 9 ani Un proiect de lege care ar permite căsătoria fetelor...

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.