Marcel Dumbrăvan, noul șef al Procuraturii Anticorupţie

Marcel Dumbrăvan a fost desemnat câștigătorul concursului pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție. Decizia a fost luată astăzi, 23 iunie, după ce cei doi candidați, Marcel Dumbrăvan și Octavian Iachimovschi, au susținut proba interviului în plenul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Ambii candidați și-au prezentat strategiile și au răspuns la întrebările membrilor CSP. În urma evaluării, Marcel Dumbrăvan a acumulat 76,64 puncte, iar Octavian Iachimovschi – 72,44 puncte.

Primul candidat intervievat a fost Marcel Dumbravan, care a prezentat atât o sinteză a parcursului său profesional, cât și viziunea asupra dezvoltării instituționale a Procuraturii Anticorupție. În fața membrilor CSP, acesta a vorbit despre parcursul său profesional, despre provocările cu care se confruntă Procuratura Anticorupție, precum și despre soluțiile pe care le propune pentru consolidarea eficienței instituției, potrivit radiomoldova.md.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Dumbravan a subliniat că activează în procuratură din 2005, iar din 2008 și-a desfășurat activitatea în cadrul Oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție. El a precizat că are o experiență managerială de peste cinci ani. În opinia sa, această experiență i-a oferit o perspectivă solidă asupra procesului de coordonare și control al activității procurorilor, precum și asupra nevoii de reformare strategică a instituției.

În cadrul prezentării, Dumbravan a expus conceptul său de management instituțional, care presupune o analiză aprofundată a structurii interne, a funcționalității și a capacității Procuraturii Anticorupție. El a insistat pe necesitatea asigurării unei autonomii bugetare reale, atrăgând atenția asupra lipsei de personal specializat, cum ar fi contabili, specialiști în achiziții publice, analiști sau experți tehnici. Totodată, a menționat că instituția funcționează în prezent cu un deficit major de procurori și personal auxiliar, ceea ce afectează capacitatea de reacție în cazurile de corupție, în special cele de rezonanță.

Candidatul a abordat și dificultățile legate de volumul mare de muncă per procuror, durata excesivă a anchetelor și lipsa echipamentelor necesare pentru desfășurarea investigațiilor complexe.

În acest context, a pledat pentru investiții în tehnică și software dedicat prelucrării datelor, dar și pentru stabilirea unor acorduri de cooperare cu instituții-cheie, precum Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor, Inspectoratul de Stat pentru Control Financiar și Oficiul de gestionare a fondurilor externe.

Dumbravan a reafirmat importanța colaborării strânse cu Centrul Național Anticorupție, subliniind că fragmentarea activităților între cele două instituții poate reduce eficiența anchetelor. În opinia sa, o posibilă reunificare funcțională între Procuratura Anticorupție și CNA ar putea consolida capacitatea de reacție împotriva corupției la nivel înalt, mai ales în contextul integrării europene a Republicii Moldova.

În privința utilizării măsurilor speciale de investigație, a susținut necesitatea unui control riguros, pentru a preveni abuzurile și aplicarea disproporționată a acestora. De asemenea, și-a exprimat sprijinul pentru implementarea unor mecanisme moderne precum acordurile de cooperare și recunoaștere a vinovăției, inspirate din practicile europene și americane.

Ar fi foarte benefic pentru Procuratura Anticorupție inițierea unui cooperări cu Parchetul European, instituție europeană specializată în investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care aduc atingerea intereselor financiare ale Uniunii Europene. La acest compartimentul aș mai opta și pentru bunele practici utilizate de țările europene și SUA. Desigur, este un obiectiv pe un termen mai lung în combaterea corupție”, a mai spus candidatul.

Candidatul Octavian Iachimovschi a pledat pentru consolidarea independenței instituționale, procesuale și financiare a Procuraturii Anticorupție, considerând că doar astfel aceasta va putea funcționa eficient și credibil în lupta cu corupția la nivel înalt.

Atât timp cât procuratura nu dispune de un buget gestionat direct de către procurorul șef iar activitățile logistice sau operaționale sunt condiționate de aprobări externe, autonomia instituțională rămâne a fi una iluzorie. Gestionarea directă resurselor bugetare, planificarea necesară de logistic și capacitatea de a contracta servicii indispensabile, cum ar fi traducere, echipamente, softuri, instruiri, trebuie să se afle sub controlul efectiv al Procuraturii Anticorupției. Chiar dacă legea cu privire la procuraturile specializate stabilește faptul că procuratura specializată trebuie să dispună de un buget separat reflectat în bugetul procuratorii, în practic acest lucru, din păcate, încă nu este aplicabil”, a explicat candidatul.

Evaluarea candidaților a fost realizată individual de fiecare membru al Consiliului în baza a 8 criterii, printre care conceptul de management și dezvoltare instituțională, motivația de accedere în funcție de procuror șef al PA, experiență și competență profesionale, autocontrol și rezistență la stres, etică și bună reputație.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Previzăm că concursul pentru ocuparea acestei funcții a fost lansat la 20 martie, în urma demisiei Veronicăi Dragalin. Aceasta și-a anunțat plecarea din funcție pe 19 februarie, invocând neînțelegeri legate de proiectul de lege ce vizează comasarea Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS, în vederea creării unei noi structuri: Procuratura pentru Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate.

Tags: Marcel Dumbrăvan
Justiţie