Marcel Spatari: Pe birocrații de la Bruxelles mai tare îi interesează dacă Moldova respectă standardele de mediu sau drepturile lucrătorilor decât dacă referendumul

Marcel Spatari: Pe birocrații de la Bruxelles mai tare îi interesează dacă Moldova respectă standardele de mediu sau drepturile lucrătorilor decât dacă referendumul

Marcel Spatari a comentat rezultatele preliminare ale alegerilor prezidențiale și referendumul pentru modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, subliniind importanța fiecărui vot și mobilizarea cetățenilor pentru turul doi.

„Faptul că referendumul trece la limită are un avantaj mare: demonstrează că fiecare vot contează, iar rândurile de la secțiile de vot au avut rost. Asta va mobiliza alegătorii și peste două săptămâni”, a scris Spatari pe Facebook.

Din punct de vedere juridic, el a subliniat că efectele se vor produce în Constituție și că acest lucru este cel mai important. „Dacă nu trecea referendumul ar fi fost o catastrofă. Dar așa, putem zice, ca la fotbal, că am trecut mai departe la loviturile de departajare (la penalty). Acuma trebuie să ne concentrăm pe faza următoare”, a adăugat el.

Spatari a subliniat că integrarea europeană va depinde în continuare de demnitarii și funcționarii din instituțiile moldovenești care lucrează la alinierea legislației și negociază cu Uniunea Europeană. El a încurajat alegătorii să își păstreze concentrarea și să voteze în turul doi pentru un lider care va continua să reprezinte țara pe drumul european.

„Rețineți un lucru: pe birocrații de la Bruxelles mai tare îi interesează dacă Moldova respectă standardele de mediu sau drepturile lucrătorilor decât dacă referendumul a trecut cu 51% sau 55%”, a subliniat Spatari, încurajând cetățenii să voteze cu încredere și să sprijine integrarea europeană a țării.

Tags: birocrațiMarcel SpatariUE
Sinteze