X

Marcela Nistor şi-a pierdut cunoștința în fața Parlamentului! Salvarea a intrevenit de urgenţă

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate Marcela Nistor a fost la un pas să își piardă cunoștința, în timpul unei conferințe susținute alături de colegii săi, în fața Parlamentului.

Incidentul a avut loc în timp ce deputata anunța, de la tribuna instalată în scuarul Legislativului, realizările fracțiunii parlamentare pentru tinerii din Moldova. Conferința a fost întreruptă după acest incident, iar la fața locului a fost solicitată o ambulanță, transmite newsmaker.md.

Citeşte şi: Cooperarea economică moldo-română, parteneriat strategic în drumul spre integrare europeană – Stiripesurse.md

„E tot ok, e din cauza soarelui”, a spus Marcela Nistor în timp ce colegii din PAS o sprijineau să nu cadă.

„Salvarea chemați-o”, a zis cineva, după care live-ul a fost întrerupt.

La scurt timp, deputatul PAS Eugeniu Sinchevici a anunțat că conferința s-a încheiat, iar prezentarea va fi făcută publică punctual, într-un comunicat de presă.

Citeşte şi: Politica identitară a statului și restabilirea unității naționale românești. Un deziderat pentru Chișinău și București – Stiripesurse.md

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat că la fața locului a fost solicitată o ambulanță.

„A fost solicitată o ambulanță și i s-au oferit îngrijiri medicale. Probabil i s-a făcut rău din cauza soarelui. Marcela se simte bine acum”, a precizat Vlas pentru NM.

Tags: Adriana VlasMarcela NistorPAS
Categorii: PoliticăȘtirile zilei