Marea Britanie a acceptat transferul fostului lider politic al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzic, pentru executarea pedepsei

Publicat:

Marea Britanie a acceptat transferul pe teritoriul său al fostului lider politic al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzic, condamnat la închisoare pe viaţă pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii, pentru executarea pedepsei, a anunţat Londra miercuri, potrivit AFP şi DPA, scrie agerpres

Karadzic, în vârstă de 75 de ani, aflat în prezent la centrul de detenţie al ONU din Haga, aşteaptă să fie transferat într-o închisoare din afara Olandei, unde va ispăşi pedeapsa pentru rolul său în special în masacrul de la Srebrenica în timpul războiului din Bosnia (martie 1992 -noiembrie 1995).


Citește și : Preşedintele Israelului denunţă un ‘pogrom de neiertat’

‘Radovan Karadzic este una dintre puţinele persoane care au fost recunoscute vinovate de genocid. El este responsabil de masacrarea bărbaţilor, femeilor şi copiilor în cursul genocidului din Serebrenica şi a participat în continuare la asediul Sarajevo cu aceste atacuri fără remuşcări împotriva civililor’, a subliniat ministrul britanic de externe Dominic Raab.

‘Ar trebui să fim mândri că, de la sprijinul britanic pentru arestarea sa până la celula din închisoare care îl aşteaptă, Marea Britanie a susţinut timp de 30 de ani să se facă dreptate pentru aceste crime atroce’, a adăugat el.

Arestat în 2008 după 13 ani cât timp a fost fugar, Radovan Karadzic este cel mai înalt responsabil care a fost condamnat de Tribunalul Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPII).

Condamnat în primă instanţă în martie 2016 la 40 de ani de închisoare, el a fost condamnat în apel în 2019 la închisoare pe viaţă de către justiţia internaţională, care l-a declarat responsabil de persecuţii, ucideri, violuri, tratamente inumane sau transferuri forţate de populaţie, în special în timpul celor aproape patru ani de asediu al oraşului Sarajevo (peste 10.000 de morţi).

Citește și : Adunarea Naţională a Franţei dă undă verde ‘paşaportului sanitar COVID-19’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.