Marea Britanie a dat garanţii Ecuadorului că nu-l va extrăda pe Julian Assange

Publicat:

Marea Britanie a transmis Ecuadorului în august că fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, nu va fi extrădat dacă va părăsi ambasada ecuadoriană de la Londra, unde trăieşte sub azil din 2012, a declarat joi procurorul general din Ecuador, Ińigo Salvador, potrivit Reuters, transmite şi agerpres.

Într-un răspuns scris la solicitări din partea Ecuadorului, Marea Britanie a explicat că nu a primit nicio cerere de extrădare şi a precizat să perioada de detenţie a lui Assange în Regatul Unit pentru că a încălcat condiţiile cauţiunii prin faptul că a cerut refugiu în ambasadă nu va depăşi şase luni, a declarat presei Ińigo Salvador, care reprezintă guvernul ecuadorian în proceduri judiciare.


Citeşte şi: 14 copii au fost ÎNJUNGHIAŢI într-o grădiniţă din China – VIDEO

Salvador a mai spus că Ecuadorul a transmis răspunsul Londrei către avocaţii lui Assange, dar a precizat că, dacă fondatorul WikiLeaks ar rămâne în ambasadă, Ecuadorul va pune noi condiţii privind şederea sa.

“Domnul Assange a avut de ales între a se preda autorităţilor britanice cu aceste garanţii şi a rămâne în ambasada Ecuadorului, dar dat fiind faptul că azilul a durat şase ani fără semne de rezolvare imediată, vom introduce anumite reguli”, a afirmat Salvador într-o conferinţă de presă.

Nu este însă clar dacă garanţiile Marii Britanii sunt încă valide, comentează Reuters. Echipa de avocaţi a lui Assange nu a răspuns la solicitarea de comenta. Iar Ministerul de Externe britanic a făcut trimitere la o declaraţie din iunie a secretarului de stat pentru Europa şi Americi, Alan Duncan, conform căreia Assange va fi tratat ‘uman şi corespunzător’ dacă părăseşte ambasada.

Assange s-a refugiat în ambasadă după ce instanţe din Marea Britanie au dispus extrădarea sa în Suedia pentru a fi audiat într-un caz de molestare sexuală. Cazul a fost închis, însă susţinătorii săi au spus că Assange se teme că ar putea fi extrădat în SUA dacă părăseşte ambasada.

Citeşte şi: Isteria pachetelor explozive continuă în SUA. Sediul unui post de radio a fost evacuat

WikiLeaks, care a publicat secrete diplomatice şi militare americane când Assange conducea site-ul, se confruntă cu o investigaţie din partea unui mare juriu în SUA.

Relaţia dintre Assange şi Ecuador a devenit tot mai tensionată în ultimul an.

Assange a deschis săptămâna trecută un proces într-un tribunal din Ecuador susţinând că noile condiţii de azil, prin care i se cere să plătească pentru facturile medicale şi apelurile telefonice şi să cureţe după pisica sa, îi încalcă drepturile.

În schimb, Ecuadorul susţine că noile reguli sunt în concordanţă cu standardele internaţionale privind azilul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.