Marea Britanie acuză Coreea de Nord pentru atacul cibernetic ‘Wannacry’

Publicat:

Guvernul britanic a acuzat vineri Coreea de Nord că este la originea atacului cibernetic mondial ‘Wannacry’ din luna mai, care a afectat puternic inclusiv serviciul public de sănătate britanic (NHS), potrivit AFP, transmite agerpres.

“Considerăm că statul nord-coreean este implicat în acest atac mondial”, a declarat ministrul britanic al securităţii, Ben Wallace, la BBC Radio 4.


Potrivit oficialului, acest atac ar fi putut fi motivat de dorinţa Phenianului, izolat la nivel mondial, de a accede la monedă străină.

Citeşte şi: Finlanda cere ca Uniunea Europeană să renunţe la ora de vară

“Coreea de Nord ar putea avea legătură şi cu alte atacuri care ar fi urmărit colectarea de valută”, a spus Wallace.

La 12 mai, un atac informatic lansat printr-un virus supranumit ‘Wannacry’ a afectat sute de mii de calculatoare în întreaga lume, paralizând în special serviciile de sănătate britanice şi uzine ale constructorului auto francez Renault. Autorii săi cereau o recompensă pentru a permite deblocarea calculatoarelor.

Phenianul a fost principalul acuzat pentru atac în cercurile de securitate informatică. Compania americană producătoare de antivirus Symantec a acuzat grupul de hackeri Lazarus, suspectat că ar avea parţial legătură cu Coreea de Nord.

Conform unei anchete a National Audit Office (NAO), organism independent însărcinat cu controlul utilizării fondurilor publice, ‘Wannacry’ este cel mai mare atac informatic care a afectat vreodată NHS în Anglia. Însă acesta ar fi putut fi evitat dacă ar fi fost luate măsuri pentru asigurarea “unei securităţi informatice de bază”.

Citeşte şi: Secesioniştii sunt pregătiţi să deschidă Cutia Pandorei în parlamentul regional din Catalonia

În documentul publicat vineri, NAO a făcut apel la Ministerul Sănătăţii şi la NHS “să se organizeze mai bine” pentru a proteja serviciile de sănătate împotriva viitoarelor atacuri, care ar putea fi mai sofisticate şi ar putea produce mai multe pagube.

Virusul a afectat în total o treime din spitalele şi clinicile din Anglia, precum şi numeroase cabinete medicale din ţară, determinând amânarea sau anularea a mii de programări şi intervenţii medicale.

‘Wannacry’ a afectat calculatoare din întreaga lume, provocând un week-end de panică. Compania de căi ferate din Germania şi guvernul spaniol au fost de asemenea afectate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.