X

Marea Britanie a desemnat drept organizaţii teroriste două grupări militante egiptene

Marea Britanie a desemnat drept organizaţii teroriste două grupări militante care au revendicat atacuri comise recent în Egipt, a anunţat vineri ambasada Marii Britanie la Cairo, relatează DPA.

Ambasada a identificat cele două grupări ca fiind Hasm şi Liwa Al-Thawra, pe care autorităţile egiptene le acuză că sunt aripa armată a organizaţiei Frăţia Musulmană, scoasă în afara legii, conform agerpres .

‘După revizuirea probelor cu atacurilor comise de Hasm şi Liwa Al-Thawra împotriva personalului de securitate egiptean
şi a datelor publice, guvernul britanic a concluzionat că aceste grupări întrunesc criteriile sale pentru ca aceste grupări să fie interzise’, a adăugat ambasada într-un comunicat difuzat online.

Citește și : ACCIDENT de tren produs în oraşul spaniol Alcala de Henares. Patru persoane au fost rănite

‘Astăzi folosim forţa deplină a legii britanice împotriva a două grupări teroriste care au ucis mulţi oameni în Egipt şi sunt duşmanul tuturor’, a declarat ambasadorul britanic în Egipt, John Casson.

‘Aceasta va întări eforturile noastre comune pentru a eradica terorismul şi ideologiile care îl alimentează’, a adăugat el.

Tags: CairoegiptHasmLiwa Al-Thawramarea britanie
Categorii: Sinteze