X

Marea Britanie este „optimistă” în legătură cu cazul academicianului condamanat în Emiratele Arabe Unite pentru spionaj

Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe, și-a manifestat duminică optimismul în ceea ce privește progresul făcut în cazul academicianului Matthew Hedges, condamanat în Emiratele Arabe Unite pentru spionaj, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Sunt optimist că putem rezolva acest caz. Emiratele Arabe Unite sunt un prieten vechi al Marii Britanii și am avut o conversație constructivă cu ministrul lor de Externe. Voi vorbi din nou cu el în această după-masă”, a declarat Hunt.

Citește și : Liderii UE 27 au aprobat acordul cu Marea Britanie privind Brexit-ul

Academicianul britanic Matthew Hedges, în vârstă de 31 de ani, a fost condamnat miercuri la închisoare pe viață de o Curte de Justiție din Abu Dhabi, lucru catalogat de prim-ministrul britanic Theresa May drept dezamăgitor.

Acesta este acuzat de spionaj în favoarea Marii Britanii, lucru negat atât de acuzat cât și de Administrația de la Londra.

Doctorandul de la Universitatea Durham a fost arestat în data de 5 mai pe Aeroportul Internațional din Dubai, la finalizarea unei vizite de cercetare care a durat două spătămâni.

Emiratele Arabe Unite au anunțat vineri că academicianul britanic ar putea fi eliberat, după ce familia sa a făcut apel pentru clemență.

Citește și : Juncker: Acordul privind Brexit-ul este cel mai bun acord posibil pentru Marea Britanie

Tags: Abu DhabiEmiratele Arabe Unitemarea britanieMatthew HedgesspionajTheresa May
Categorii: DiasporaSinteze