În Marea Britanie există imigranţi închişi de peste patru ani

Publicat:

Inspecţia Închisorilor din Marea Britanie a publicat marţi un raport care denunţă condiţiile în care sunt ţinuţi imigranţii într-un centru de reţinere de la periferia Londrei, unul dintre ei rămânând acolo mai mult de patru ani, relatează AFP, potrivit agerpres.

După vizita inspectorilor săi la Centrul din Harmondsworth, situat în apropierea Aeroportului Heathrow şi prezentat ca fiind cel mai mare din Europa, autoritatea a deplâns faptul că unii imigranţi au fost reţinuţi “prea mult timp”. “La începutul controlului, 23 erau reţinuţi de peste un an, o persoană fiind reţinută timp de patru ani şi jumătate”, a subliniat instituţia.


Citeşte şi: Trump îl primeşte la Casa Albă pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite

Expulzarea acestor imigranţi în ţările lor de origine a eşuat “din diferite motive”, a precizat Inspecţia, oferind ca exemple “contestaţii în justiţie tardive, absenţa unor documente de călătorie sau comportamente perturbatoare”.

Inspecţia a evidenţiat de asemenea “eşecurile” Ministerului de Interne, care de exemplu “a avut nevoie de peste un an să răspundă unei cereri de azil”. În Marea Britanie, centrele de reţinere pot găzdui solicitanţi de azil în aşteptarea unei decizii a administraţiei, precum şi imigranţi care au făcut obiectul unei decizii de expulzare.

“Absenţa unei limite a duratei de reţinere a făcut ca unii imigranţi să fie închişi pe perioade excesiv de lungi”, a spus Peter Clarke, directorul Inspecţiei Închisorilor.

Citeşte şi: Văduva fostului spion KGB Litvinenko îndeamnă Marea Britanie să adopte lista americană Magniţki

El a denunţat de asemenea condiţiile de viaţă din acest centru de reţinere, “asemănătoare cu cele dintr-o închisoare”. El a atras atenţia asupra prezenţei ‘endemice’ a ploşniţelor şi a şoarecilor, asupra circulaţiei drogurilor, precum şi asupra faptului că imigranţii sunt sistematic încătuşaţi, chiar “fără un risc aparent”.

Ca reacţie la raportul de evaluare, Ministerul de Interne a spus că este “angajat într-un program de tranformare” a Centrului de Reţinere de la Harmondsworth.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.