Marea Britanie: Există posibilitate 50-50 ca Brexitul să fie oprit (ministru)

Ministrul britanic al comerţului, Liam Fox, a declarat duminică că şansele ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană sunt de “50-50” dacă Parlamentul respinge acordul de divorţ încheiat între Londra şi Bruxelles, relatează dpa şi AFP, scrie agerpres.

Liam Fox a încurajat deputaţii să sprijine acordul semnat în noiembrie de premierul Theresa May şi omologii săi europeni, spunând că ratificarea sa de către Parlament reprezintă singura modalitate de a fi “100% siguri” că Brexitul va avea loc pe 29 martie 2019.

Citește și : Guvernul columbian denunţă posibile proiecte de atentat împotriva preşedintelui Ivan Duque

“Dacă nu vom vota pentru acest text, nu cred că aş da (concretizării Brexitului) şanse mai mari de 50%”, a declarat Liam Fox unul dintre principalii susţinători al ieşirii din UE, pentru Sunday Times.

Acordul cu privire la Brexit între Londra şi Bruxelles nu a fost încă ratificat de parlamentul britanic, unde nu se profilează o majoritate în favoarea textului. Un prim vot prevăzut pe 11 decembrie a fost anulat în ultimul moment de Theresa May pentru a evita un eşec. El a fost amânat pentru a treia săptămână din ianuarie.

Citește și : Dezastru în Filipine: 26 de morţi în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren (VIDEO)

Dacă textul va fi respins, “cred că aţi rupe legătura de încredere dintre electorat şi Parlament”, a afirmat Liam Fox. “Ne-ar duce într-un teritoriu necunoscut, cu consecinţe imprevizibile”, a subliniat el.

“Singurul lucru care rupe legătura de încredere dintre electorat şi Parlament este refuzul miniştrilor precum Liam Fox de a avea încredere în alegători, oferindu-le ultimul cuvânt asupra Brexitului”, a reacţionat deputatul Layla Moran, favorabilă organizării unui nou referendum.

Citeşte şi: UE va deschide negocierile de aderare cu Albania şi Macedonia în iunie 2019, în anumite condiții

This post was last modified on 30/12/2018 13:28 13:28

Tags: acordbruxellesLiam Foxlondramarea britanieparlamentuniunea europeana
Categorii: Diaspora