Marea Britanie iese din UE și caută să-și compenseze pierderile intrând în forță pe piața africană

Publicat:

Premierul britanic Theresa May a afirmat marţi, în timpul unei vizite în Africa de Sud, că îşi doreşte ca Marea Britanie să devină cel mai mare investitor occidental în Africa pentru a compensa pierderile economice cauzate de Brexit, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Pot să anunţ astăzi o nouă ambiţie. Până în 2022, vreau ca Marea Britanie să devină primul investitor dintre ţările G7 în Africa”, a declarat May într-un discurs susţinut în Cape Town (sud-vest).


Citește și: În sfârșit, s-a aflat unde și cu cine și-a petrecut Vladimir Putin vacanța de vară

Din G7 fac parte cele mai mari economiei ale lumii, cu excepţia Chinei.

“Îmi doresc economii africane puternice cu care companiile britanice să poată face afaceri în mod liber şi echitabil”, a insistat şefa guvernului britanic, în faţa unui auditoriu format din oameni de afaceri sud-africani şi britanici.

După decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, la referendumul din iunie 2016, Londra şi-a înmulţit contactele diplomatice pentru a pregăti acorduri comerciale care ar urma să le înlocuiască pe cele ale Bruxellesului.

“Provocările cu care se confruntă Africa trec dincolo de graniţele Africii”, a spus May.

Citește și: Demisie surprinzătoare în guvernul francez. Unul dintre cei mai populari miniștri a renunțat la funcție

“Este în interesul întregii lumi să fie create locuri de muncă pentru a contracara cauzele şi simptomele extremismului şi instabilităţii, pentru a gestiona fluxurile migratorii şi pentru a încuraja o creştere corespunzătoare”, a insistat ea.

“Dacă nu vom reuşi să o facem, consecinţele economice şi asupra mediului vor atinge rapid cele patru colţuri ale lumii noastre interconectate”, a adăugat premierul britanic, precizând că “efectele umane vor de asemenea globale”.

Theresa May a început în Africa de Sud primul său turneu african, în care va mai vizita de asemenea Nigeria şi Kenya.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O tânără a făcut accident în timp ce învăța să conducă: A lovit 4 mașini și și-a băgat instructorul în spital

O tânără a făcut accident în timp ce învăța să conducă: A lovit 4 mașini și și-a băgat instructorul în spital O tânără de 24...

Răsturnare de situație pe bursele internaționale: Acțiunile marilor companii au săltat la cel mai mare nivel din ultimii nouă ani

Răsturnare de situație pe bursele internaționale: Acțiunile marilor companii au săltat la cel mai mare nivel din ultimii nouă ani Acţiunile marilor companii europene au...

Adrian Efros: Auditul experților de la Lyon la Biroul Interpol Moldova nu va avea loc

Adrian Efros: Auditul experților de la Lyon la Biroul Interpol Moldova nu va avea loc Auditul care urma să fie făcut de către experții Biroului...

Școlile din România introduc ‘sălile pentru detenție’ conform noului Statut al Elevului

Școlile din România introduc 'sălile pentru detenție' conform noului Statut al Elevului Începând cu luna septembrie 2024, școlile din România vor implementa oficial „sălile pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.