StiripesurseExterneMarea Britanie lansează un program militar plătit pentru tineri pe fondul...

Marea Britanie lansează un program militar plătit pentru tineri pe fondul creșterii amenințărilor externe

Publicat:

Forţele armate britanice urmează să lanseze – în martie – un program care să permită persoanelor în vârstă de până la 25 de ani să urmeze o formare militară pe o perioadă de un an remunerată, anunţă Ministerul britanic al Apărării.

Forţele armate britanice urmează să lanseze – în martie – un program care să permită persoanelor în vârstă de până la 25 de ani să urmeze o formare militară pe o perioadă de un an remunerată, anunţă Ministerul britanic al Apărării, care speră astfel să atragă mai mulţi tineri în armată, relatează AFP, scrie stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Acest program-pilot vizează într-o primă fază 150 de persoane, însă Guvernul speră să-l extindă ulterior la 1.000 de locuri.

El face parte din „voinţa noastră de a reconecta societatea şi forţele noastre armate”, a declarat sâmbătă, citat într-un comunicat, ministrul britanic al Apărării John Healey.


În contextul în care în Regatul Unit nu există un serviciu militar din 1960, şeful Statului Major al armatei britanice Richard Knighton avertiza la 15 decembrie că ”mai multe persoane” este necesar ”să fie pregătite să lupte” împotriva unei creşteri a ameninţărilor, mai ales din partea Rusiei.

„Aceasta este o nouă eră în apărare”, subliniază, citat în comunicatul de sâmbătă, John Healey.

În cadrul acestui nou program, tinerii urmează să primească o formare în cadrul Forţelor Terestre, Aeriene sau Marinei.

Guvernul nu precizează suma remuneraţiei pe care tinerii urnează să o primească.

Programul „le va permite tinerilor britanici să descopere competenţele şi formările incredibile propuse” de către armată, se felicită John Healey.

Citeşte şi:  Șefa PA: Procurorii anticorupție sunt gata să se mute în sediul nou în doar 48 de ore

Competenţele dobândite îi vor ajutab ”să reuşească la fel de bine într-o carieră militară sau civilă”, se arată în comunicat.

În urma formării, ei vor decide dacă rămân sau nu în armată.

Acest program este prezentat în contextul în care o dezbatere cu privire la serviciul militar ia amploare în mai multe ţări euroene.

Citește și: Crizele energetice din Transnistria pot deveni recurente, avertizează vicepremierul pentru reintegrare

Țările care introdus iar armata voluntară

Preşedintele francez Emmanuel Macron anunţa la sfârşitul lui noiembrie că va resuscita un „serviciu naţional” de zece luni destinat tinerilor majori, care va fi „pur militar” şi voluntar, menit să „răspundă nevoilor armatei” împotriva ameninţărilor Rusiei şi riscurilor crescute ale unui conflict.

Germania a reintrodus un serviu militar de cel puţin şase luni, pe bază de voluntariat, destinat bărbaţilor şi femeilor în vârstă de 18 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Papa Leon al XIV-lea a trimis trei camioane cu ajutor umanitar în #Ucraina

Papa Leon al XIV-lea a trimis trei camioane cu ajutor umanitar în zonele cele mai afectate de bombardamente în Ucraina, unde electricitatea, apa şi...

Cine sunt artiștii care vor evolua la concertul de revelion din Piața Marii Adunări Naționale

În noaptea dintre ani, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc un concert pentru a marca Anul Nou. Programul cuprinde un spectacol artistic, iar pe...

Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de ‘ţinta’ de 1.000 de goluri

Vedeta Cristiano Ronaldo a asigurat o nouă victorie pentru Al Nassr, a zecea în tot atâtea meciuri, sâmbătă seara, împotriva lui Al Okhdood, în...

Atmosferă de poveste pe peronul Gării din Chișinău

Peronul Gării din Chișinău s-a transformat duminică, 28 decembrie, într-o scenă de poveste pentru copii, cu surprize, distracții și daruri oferite de Moș Crăciun,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.