Marea Britanie : Mandatul de arestare pe numele lui Julian Assange rămâne activ

Justiţia britanică a respins, marţi, o nouă cerere de ridicare a mandatului de arestare a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, refugiat de şase ani în ambasada Ecuadorului la Londra, transmit Reuters şi AFP.

Tribunalul din districtul londonez Westminster, care se ocupă de acest dosar, a estimat că menţinerea mandatului de arestare ‘nu contravine interesului public’, aşa cum susţinea apărarea lui Julian Assange în noua solicitare prezentată în instanţă, conform agerpres.

Judecătoarea Emma Arbuthnot a confirmat astfel dreptul autorităţilor britanice de a continua acţiunea în justiţie contra lui Assange.

Citește și : Funcţionarea inadecvată a instrumentelor de măsurare a vitezei – una din cauzele posibile ale accidentului aviatic de la Moscova

Julian Assange (43 de ani) s-a refugiat în iunie 2012 la ambasada Ecuadorului la Londra pentru a evita extrădarea din Marea Britanie către Suedia. El se teme că autorităţile de la Stockholm l-ar putea preda celor americane, care vor să-l judece pentru publicarea a mii de telegrame diplomatice confidenţiale pe site-ul WikiLeaks.

Printre alţii, scandalul Assange i-a vizat pe foştii preşedinţi francezi François Hollande, Nicolas Sarkozy (2007-2012) şi Jacques Chirac (1995-2007), conform documentelor WikiLeaks publicate de cotidianul Liberation şi site-ul Mediapart.

Julian Assange a criticat, de asemenea, starea de urgenţă decretată în Franţa după atacurile teroriste comise în 13 noiembrie 2015 la Paris şi soldate cu 130 de morţi şi câteva sute de răniţi

This post was last modified on 13/02/2018 17:08 17:08

Tags: cerereinstanţăJulian AssangelondraWestminsterWikiLeaks
Categorii: Diaspora