Marea Britanie : Oamenii se vor putea aproviziona cu apă gratuit pentru a reduce deșeurile din plastic

Publicat:

Oamenii se vor putea aproviziona cu apă gratuit de la mii de magazine, cafenele, companii şi fântâni de apă în toată Anglia, până în 2021, conform industriei apei din Marea Britanie, Water UK. Scopul programului este de a preveni utilizarea a zeci de milioane de sticle din plastic de unică folosinţă pe an, ca parte a eforturilor de reducere a “valului dăunător al deşeurilor de plastic” pe uscat şi pe mare, au informat joi BBC şi Press Association.

Oamenii vor putea găsi cel mai apropiat punct de reîncărcare folosind o aplicaţie de pe telefon sau urmând indicatoarele şi afişele puse pe ferestrele localurilor, conform agerpres.


Compania Whitbread, care deţine între altele Costa Coffee şi Premier Inn, va fi prima care va semna iniţiativa şi va furniza apă pentru clienţi şi trecători în toate locaţiile sale din martie 2018.

Citește și : EXPLOZIE puternică la Kabul. Cel puţin 17 victime

Acest program naţional, gândit pe fondul îngrijorării publice ridicate privind poluarea mediului, inclusiv a oceanelor, cu deşeuri din plastic, şi al promisiunilor politice de a aborda această chestiune, se bazează pe succesul campaniei Refill.

În cadrul acestei campanii au fost instalate peste 1.600 de staţii de reîncărcare în Marea Britanie, care funcţionează în 13 oraşe şi localităţi importante. În 2015, oraşul Bristol a adoptat campania şi are acum peste 200 de puncte de reîncărcare. Se estimează că, dacă fiecare locuitor reumple o sticlă o dată pe săptămână, oraşul ar putea reduce utilizarea de sticle de unică folosinţă cu 22,3 milioane pe an.

Schema Refill încurajează cafenelele, barurile, băncile, galeriile, muzeele şi alte companii să se înscrie într-o aplicaţie gratuită şi să posteze un autocolant pe fereastra lor pentru a le indica trecătorilor că sunt bineveniţi să-şi umple gratuit sticla cu apă.

A face mai uşor pentru oameni să reîncarce sticlele de apă în loc să cumpere unele de unică folosinţă se află pe ordinea de zi, cu sprijinul ministrului pentru mediu Michael Gove şi al primarului Londrei.

În decembrie 2017, primarul Londrei, Sadiq Khan, a promis să creeze 20 de fântâni noi şi alte puncte de umplere a sticlelor în oraş.

Directorul Water UK, Michael Roberts, a declarat că industria vrea să abordeze problemele cauzate sticlele din plastic şi să ajute la inversarea acestui flux dăunător al deşeurilor din plastic.

“Această ţară are unele dintre cele mai bune ape potabile din lume şi vrem ca toată lumea să beneficieze de ele.
“Această schemă va face acest lucru, făcând mai uşor pentru oameni să-şi umple sticlele oriunde lucrează, se odihnesc, fac cumpărături sau se joacă”.

Problema deşeurilor din plastic a fost evidenţiată şi de programul Blue Planet II al BBC.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.