Marea Britanie şi India au încheiat un parteneriat de apărare şi securitate

Publicat:

Marea Britanie şi India au încheiat un parteneriat ‘nou şi extins’ în materie de apărare şi securitate, a declarat vineri, la New Delhi, prim-ministrul britanic Boris Johnson, într-o conferinţă de presă alături de omologul său indian Narendra Modi, informează AFP, potrivit agerpres.

Noul parteneriat este un ‘angajament pe mai multe decenii’, a subliniat Boris Johnson, salutând relaţia care uneşte ‘una din cele mai vechi democraţii şi India, cu siguranţă cea mai mare democraţie’.


Citeşte şi: UE sancţionează persoane şi entităţi care au legătură cu programul nord-coreean de înarmare nucleară – Black News

‘Ameninţările de coerciţie autocratică au crescut şi mai mult, este deci vital să aprofundăm cooperarea’, a continuat el.

Cele două ţări au un ‘interes comun în a menţine regiunea indo-pacifică deschisă şi liberă’, a mai afirmat Johnson.

Citeşte şi: Militari ucraineni sunt antrenaţi în UK – Black News

India face parte, împreună cu SUA, Japonia şi Australia, din grupul ‘Quad’, considerat o apărare contra ascensiunii tot mai pronunţate a Chinei.

India are însă şi o istorie îndelungată de cooperare cu Moscova, cel mai mare furnizor militar al său, şi a refuzat să condamne deschis invazia rusă în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Comandourile ucrainene au cucerit mai multe platforme de pe Marea Neagră ocupate de forțele rusești

VIDEO - Comandourile ucrainene au cucerit mai multe platforme de pe Marea Neagră ocupate de forțele rusești Trupe de comando ucrainene au luat cu asalt...

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters)

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters) În octombrie anul trecut, când Israelul a lansat raiduri...

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1 Gigantul francez de lux LVMH a încheiat un contract de sponsorizare...

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare Germania îl va primi pe preşedintele SUA, Joe Biden, cu cele mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.