Premierul britanic Keir Starmer a declarat luni că Marea Britanie intră într-o fază de „pregătire pentru acțiuni militare” în fața amenințării tot mai acute din partea Rusiei. Potrivit The New York Times, șeful guvernului a prezentat un amplu plan de reînarmare, menit să întărească capacitatea de descurajare a Regatului Unit.
„Cred că cel mai bun mod de a preveni un conflict este să fii pregătit pentru el. Amenințarea cu care ne confruntăm acum este mai gravă, mai iminentă și mai imprevizibilă decât oricând de la Războiul Rece încoace”, a declarat Starmer.
Printre măsurile anunțate se numără:
Pentru realizarea acestui plan, guvernul de la Londra intenționează să majoreze cheltuielile pentru apărare la 2,5% din PIB până în 2027, cu obiectivul de a ajunge ulterior la 3%.
Noua strategie de securitate vine în contextul intensificării tensiunilor cu Federația Rusă și al apelurilor NATO pentru consolidarea capacităților de apărare în Europa.

This post was last modified on 02/06/2025 16:52 16:52