Marea Britanie va introduce carantina pentru cei sosiţi din străinătate

Publicat:

Guvernul de la Londra are în vedere introducerea unei carantine de 14 zile pentru toţi cei care sosesc în Regatul Unit din străinătate, informează sâmbătă presa britanică preluată de AFP, scrie agerpres.

Ar urma să fie izolaţi în reşedinţele declarate toţi pasagerii care intră în ţară pe cale aeriană, maritimă sau feroviară, cu excepţia celor care vin din Irlanda, iar ulterior să se facă verificări la adresele respective.


Citește și : Peste 270.000 de decese de COVID-19, în întreaga lume

Conform BBC, carantina este prevăzută de la sfârşitul lui mai; radioteleviziunea citează surse guvernamentale şi din Airlines UK, organizaţia naţională a transportatorilor aerieni.

Premierul Boris Johnson va anunţa duminică dacă se relaxează restricţiile de circulaţie impuse în Regatul Unit din 23 martie. AFP apreciază că interdicţiile nu vor fi ridicate decât într-o măsură foarte limitată, citând în acest sens declaraţia de vineri a ministrului mediului, George Eustice, care a avertizat că “nu vor fi schimbări spectaculoase de la o zi la alta”.

Cu peste 31.000 d morţi, Regatul Unit are cel mai grav bilanţ al epidemiei de COVID-19 din Europa, iar la nivel mondial cifrele sunt mai mari doar în Statele Unite.

Citește și : Situația pandemiei de COVID-19 în Franţa

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.