Marea Britanie va sacrifica peste 10.000 de curcani după descoperirea unui focar de gripă aviară

Publicat:

Peste 10.000 de curcani de la o fermă din Marea Britanie vor fi sacrificaţi după descoperirea unui focar de gripă aviară la o crescătorie din North Yorkshire (nordul Marii Britanii), au anunţat duminică autorităţile citate de AFP, potrivit agerpres.

Cele 10.500 de păsări de crescătorie vor fi sacrificate pentru a combate răspândirea epidemiei, care nu reprezintă un risc pentru sănătatea oamenilor.


Citește și : Rusia înregistrează într-o săptămână aproape tot atâtea cazuri de COVID-19 ca în toată luna septembrie

O zonă de control a fost stabilită în jurul fermei de păsări din Yorkshire.

Potrivit responsabilului şef veterinar al Marii Britanii, Christine Middlemiss, “măsuri imediate” au fost luate pentru a împiedica răspândirea epidemiei, după detectarea sâmbătă a focarului de gripă aviară.

Mai multe focare au fost detectate luna aceasta în mai multe regiuni din Marea Britanie.

După apariţia vara aceasta a unor focare în Rusia şi Kazahstan, epidemia s-a răspândit recent spre Europa de Vest, unde au fost decretate nivele de alertă.

Citește și : Incendiu la un centru de migranţi în nordul Parisului, opt răniţi

Olanda, Irlanda, Danemarca şi Belgia sunt, de asemenea, afectate de acest virus răspândit de păsările migratoare.

Boala nu este considerată periculoasă pentru om, iar consumul de carne de pasăre şi de ouă nu este descurajată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.