Marea Britanie va trimite 1.000 de respiratoare suplimentare în India

Publicat:

Marea Britanie va trimite 1.000 de respiratoare suplimentare în India pentru a ajuta ţara în prezent copleşită de pandemia de coronavirus, a anunţat, duminică, ministrul britanic al Afacerilor Externe, Dominic Raab, scrie AFP, potrivit news.ro ..

“Este important să ascultăm cu atenţie autorităţile indiene şi să vedem ceea ce putem să le oferim, ce au nevoie şi ceea ce vor”, a declarat la Sky News şeful diplomaţiei britanice, care a vorbit cu omologul indian Subrahmanyam Jaishankar. El se va întâlni cu acesta luni, cu ocazia reuniunii miniştrilor de Externe la G7 de la Londra.


Citește și : Olanda amână planurile de a ridica mai multe restricţii

Un prim transport de concentratoare de oxigen şi de respiratoare din Marea Britanie a sosit marţi în India, iar un al doilea lot de acelaşi tip va sosi vineri. În total, 495 de concentratoare de oxigen şi 200 de respiratoare vor fi livrate de Londra, fostă putere colonială.

“Le-am furnizat concentratoare de oxigen, le vom furniza respiratoare şi vom trimite un alt transport de 1.000 de respiratoare”, a declarat Dominic Raab.

Copleşită de pandemie, India a înregistrat aproape 400.000 de noi contaminări în ultimele 24 de ore şi 3.689 de decese, bilanţul ajungând la mai mult de 215.000 de morţi în ţara care numără 1,3 miliarde de locuitori.

Marea Britanie, care are o importantă diaspora indiană, o asociaţie de medici de origine indiană (BAPIO) se mobilizează pentru a face consultări de la distanţă pacienţilor care nu sunt urgenţe cu scopul de a ajuta serviciile de sănătate.

Citește și : Un nou record de infecții la Tokyo, cu mai puțin de 90 de zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice

“Încercăm să facem tot ceea ce putem pentru a strânge fonduri ca să trimitem echipamente, concentratoare de oxigen” pentru a creşte capacitatea la terapie intensivă, a explicat la Sky News secretarul asociaţiei, Parag Singhal. “Încercăm să le dăm o mână de ajutor colegilor noştri epuizaţi din India”.

Asociaţia a adunat 250 de voluntari pentru teleconsultaţii, sperând să mobilizeze 1.000 de practicieni.

Potrivit ultimelor cifre de la Ministerul Sănătăţii, sâmbătă, New Delhi a înregistrat 27.000 de noi contaminări şi 375 de decese în ultimele 24 de ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

ULTIMA ORĂ/ Luptătorul Maxim Saculțan a fost învins de vicecampionul mondial de anul trecut, Sebastian Rivera din Puerto Rico

ULTIMA ORĂ/ Luptătorul Maxim Saculțan a fost învins de vicecampionul mondial de anul trecut, Sebastian Rivera din Puerto Rico Luptătorul nostru a fost la o...

Câștig de cauză pentru România la TAS. Ana Bărbosu obține medalia de bronz la gimnastică. Sabrina Voinea, pe locul 4

Câștig de cauză pentru România la TAS. Ana Bărbosu obține medalia de bronz la gimnastică. Sabrina Voinea, pe locul 4 Federația Română de Gimnastică a...

De la satele pitorești ale Franței la fermecătoarele ferme italiene; Destinații europene departe de mulțimile de turiști

De la satele pitorești ale Franței la fermecătoarele ferme italiene; Destinații europene departe de mulțimile de turiști Turiștii devin o problemă pentru principalele destinații ale...

Cele mai ciudate legi rutiere pe care ar trebui să le știți atunci când călătoriți în străinătate

Cele mai ciudate legi rutiere pe care ar trebui să le știți atunci când călătoriți în străinătate Fiecare țară are propriile reguli de conducere al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.