Marea Britanie vrea să-şi extindă reţeaua diplomatică în lume

Publicat:

Marea Britanie urmează să angajeze încă 1.000 de persoane în cadrul personalului diplomatic deoarece îşi propune să-şi extindă legăturile cu ţări din întreaga lume după Brexit, potrivit unor extrase dintr-un discurs pe care ministrul britanic de externe Jeremy Hunt îl va rosti miercuri, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Aceste măsuri includ 335 de noi posturi în străinătate, 328 la Londra şi 329 de noi posturi cu angajaţi locali în întreaga lume. De asemenea, vor fi create 12 posturi noi, ambasade sau misiuni, între care o nouă ambasadă la Djibouti şi biroul din Ciad va fi avansat la gradul de ambasadă.


Citeşte şi: Sarkozy ştie cum poate fi evitat Brexit-ul şi propune un ‘nou tratat european’

“Valorile noastre democratice sunt, într-adevăr, ameninţate mai mult decât oricând de la căderea Zidului Berlinului … putem să ne folosim influenţa şi puterea pentru a ne apăra valorile”, se arată în discursul intitulat “Rolul Marii Britanii în lume după Brexit”.

“Trebuie să revigorăm şi să extindem diplomaţia britanică”, a adăugat şeful diplomaţiei britanice.

Ministerul de Externe va spori, de asemenea, pregătirea în domeniul limbilor străine prin creşterea numărului de limbi predate la 70 de la 50, între limbile care vor fi predate aflându-se kazahă, kârgâză şi gujarati.

Citeşte şi: Un jihadist cu dublă cetăţenie a fost condamnat la ani grei de închisoare în SUA

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.