Marea Dictare Naţională a luat amploare. În premieră, evenimentul s-a desfășurat în 15 raioane din Republica Moldova

Publicat:

Marea Dictare Naţională a luat amploare. În premieră, evenimentul s-a desfășurat în 15 raioane din Republica Moldova

În acest an, Marea Dictare Naţională se desfășoară şi  la nivel de ţară, fiind implicate și centrele raionale. Potrivit Adrianei Cazacu, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării (MEC), 20 de raioane au organizat transport pentru a aduce participanți la Chișinău, în timp ce ân alte 15 raioane a fost asigurată desfășurarea dictării în săli de clasă, transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului de la MEC, participarea la dictare la nivel local este o noutate, în comparație cu anul trecut.  „Împreună cu colegii noștri din organele locale de specialitate în domeniul învățământului, ne-am propus să oferim posibilitatea de a participa la Marea Dictare Naţională și celor care nu se pot deplasa la Chișinău, dar doresc să scrie acasă”, a explicat Cazacu.


Citește și: O politiciană care şi-a făcut partid cu numele ei a fost atacată cu vopsea

La solicitarea MOLDPRES, responsabilii de la Consiliul raional Cahul au spus că s-au alăturat cu bucurie iniţiativei Ministerului Educației și Cercetării (MEC). „Sărbătorim şi la Cahul Limba Română, promovând vorbirea și scrierea corectă în rândul populației”, afirmă sursa citată.

La  Marea Dictare Națională ce se desfășoară  la Cahul participă  peste două sute de persoane, dornice să-și testeze competențele lingvistice prin scrierea dictării. Cei care vor avea cele mai bune rezultate vor fi premiați în cadrul unui eveniment public.

„Mulțumesc direcțiilor raionale care s-au alăturat acestui eveniment și care organizează, la rândul lor, replici ale dictării în raioane. Este o tradiție minunată și ne bucurăm că reușim deja al doilea an să organizăm acest eveniment, când împreună celebrăm limba română”, a apreciat ministrul Educaţiei şi Cercetării, Dan Perciun.

Dictările vor fi verificate de către o comisie specială constituită din lingviști, specialiști din instituții de învățământ superior, reprezentanți ai MEC și alte persoane calificate.

La evaluare se va ține cont inclusiv de aranjarea textului în pagină, de lizibilitatea caligrafiei, acuratețea scrisului. După evaluare, lucrările vor fi scanate și vor fi expediate participanților prin poșta electronică, pentru ca participanții să cunoască ce greșeli au comis și unde trebuie să mai lucreze.

Evenimentul este organizat de MEC, sub egida Președinției Republicii Moldova și are drept scop sărbătorirea limbii române și promovarea vorbirii și scrierii corecte în rândul tuturor cetățenilor.

 

img24006762

img24006762

Orice

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

The Telegraph: Cum repetăm greșeala cenzurii pandemice

The Telegraph: Cum repetăm greșeala cenzurii pandemice Mark Zuckerberg a admis că Facebook și Instagram au greșit ștergând postări în cursul pandemiei. Atunci când părinți îngrijorați somează rețelele...

Un act falsificat și substanțe interzisă, descoperite la PTF Costești

Un act falsificat și substanțe interzisă, descoperite la PTF Costești Polițiștii de frontieră au dejucat planurile a doi conaționali care intenționau să traverseze frontiera cu...

Italia interzice Ucrainei să tragă cu armele sale spre ținte din Rusia: Noi ‘nu suntem în război cu Moscova’

Italia interzice Ucrainei să tragă cu armele sale spre ținte din Rusia: Noi 'nu suntem în război cu Moscova' Ministrul italian de externe, Antonio Tajani,...

FOTO/ Produse alimentare în cantități comerciale, depistate tăinuite într-un autocar ce venea din Italia

FOTO/ Produse alimentare în cantități comerciale, depistate tăinuite într-un autocar ce venea din Italia Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, după ce...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.