Mareşalul libian Haftar, condamnat în SUA să despăgubească familii libiene

Publicat:

Mareşalul Khalifa Haftar, liderul forte din estul Libiei, a fost condamnat în Statele Unite să despăgubească familii libiene care l-au acuzat de tortură şi execuţii extrajudiciare, relatează sâmbătă AFP, potrivit agerpres.  

Un judecător federal a apreciat că mareşalul Haftar nu a cooperat cu justiţia şi că, prin urmare, poate fi condamnat “în mod implicit” să plătească daune şi interese reclamanţilor.


Citește și : Temperaturile ridicate înregistrate în luna iulie în toată Europa au declanşat un val de căldură marin în Marea Mediterană

El poate face în continuare recurs la această decizie şi va fi nevoie de audieri suplimentare pentru a stabili cuantumul despăgubirilor, dar această decizie reprezintă un revers major pentru mareşal.

“Justiţia a câştigat, Haftar va trebui să răspundă pentru crimele sale de război”, a declarat Faisal Gill, unul dintre avocaţii la originea procedurii, potrivit unui comunicat.

În 2019 şi 2020, familii libiene au depus o plângere civilă împotriva mareşalului Haftar, responsabil, potrivit acestora, de moartea rudelor lor, ucise în bombardamente.

La conducerea autoproclamatei Armate Naţionale Libiene (ANL), “el s-a angajat într-un război fără discernământ împotriva populaţiei libiene: a ucis mulţi bărbaţi, femei şi copii în bombardamente şi a torturat alţi civili”, au indicat reclamanţii.

Citește și : Blinken efectuează un turneu diplomatic în Africa pentru a contracara influenţa rusă

În Libia, două guverne se luptă pentru putere din luna martie: unul cu sediul la Tripoli, condus de Abdelhamid Dbeibah din 2021 şi altul condus de Fathi Bachagha şi susţinut de parlamentul din Tobruk şi de mareşalul Khalifa Haftar, care deţine controlul în estul Libiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.