StiripesurseȘtirile zileiMărfuri fără acte, depistate pe traseul național

Mărfuri fără acte, depistate pe traseul național

Publicat:

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani, în conlucrare cu ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, în cadrul unei misiuni de serviciu, desfășurate în localitatea Șirăuți, raionul Briceni, au stopat și au supus controlului un mijloc de transport de model Mercedes Sprinter, care se deplasa din Franța.

Citește și: Focare de gripa aviară, rabie și pestă porcină în Moldova. ANSA vine cu recomandări

Autovehiculul era condus de un conațional în vârstă de 48 de ani. În urma măsurilor de control efectuate, au fost depistate bunuri, inclusiv tehnică de uz casnic, vopsea și piese auto, nedeclarate autorităților și transportate în lipsa actelor de proveniență legală și/sau a documentelor vamale de însoțire.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele implicate riscă să fie sancționate contravențional, conform legislației în vigoare.

Citeşte şi:  Poliția de Frontieră caută voluntari în rândul civililor

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Igor Șarov nu va candida pentru al doilea mandat la șefia USM: ‘Este momentul ca universitatea să intre într-o nouă etapă de leadership’

Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM) nu va candida pentru al doilea mandat, anunțul a fost făcut marți, 27 ianuarie, în cadrul ședinței...

IGSU a recepționat un autocamion destinat misiunilor de intervenție la nivel național și internațional

Astăzi, 27 ianuarie 2026 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a recepționat un autocamion cu benă și sistem de încărcare/descărcare hidraulic cu cârlig (hook-lift)...

Escrocherii de milioane la Chișinău. Un bărbat – condamnat

Un bărbat de 47 de ani din Chișinău a fost condamnat la 12 ani de închisoare fiind găsit vinovat de comiterea a 7 episoade...

Numărul mare de viroze închide un liceu din Taraclia

Liceul din satul Corten, raionul Taraclia a trecut la regim online de studii din cauza numărului mare de viroze înregistrate timp de o săptămână. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.