Marianne Williamson se retrage din cursa democrată pentru Casa Albă

Publicat:

Plutonul de candidaţi pentru învestitura democrată continuă să se reducă – Marianne Williamson, autoare de succes, calificată la un moment dat drept ‘guru’ de către Oprah Winfrey, şi-a anunţat vineri retragerea din cursa pentru Casa Albă, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Alegerile primare ar putea fi foarte strânse printre concurenţii din frunte, aşa că nu vreau să fiu un obstacol pentru un candidat progresist câştigând vreuna dintre ele”, a scris pe site-ul său de campanie Marianne Williamson, care este cotată cu 0,3% din intenţiile de vot, conform mediei unor sondaje stabilită de site-ul RealClearPolitics.


Citește și : Trump sugerează că ar fi trebuit să primească Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2019

“Începând de astăzi, îmi suspend, prin urmare, campania”, a precizat ea.

În vârstă de 67 de ani şi originară din Texas, Marianne Williamson, autoare specializată în spiritualitate, nu a reuşit niciodată să ajungă în prim-plan în campanie, în ciuda unor elanuri lirice la participarea sa la primele dezbateri din tabăra democrată, comentează AFP.

“Aţi exploatat frica în scopuri politice şi numai dragostea îi poate pune capăt”, a declarat ea făcând referire la Donald Trump într-o dezbatere în rândul democraţilor la sfârşitul lunii iunie 2019.

În cursa pentru învestitura democrată nu au mai rămas acum decât 13 candidaţi.

Campania lui Marianne Williamson se confrunta de câteva săptămâni cu dificultăţi financiare.

Citește și : Irlanda de Nord: Acord între republicani şi unionişti privind încetarea blocajului politic

“Candidaţilor democraţi rămaşi în cursă le urez ce-i mai bine pentru drumul care va veni”, a continuat autoarea cărţii ‘Întoarcerea la iubire’, best-seller lansat în 1992 şi promovat de Oprah Winfrey.

“O politică de conştiinţă este în continuare posibilă. Şi, da… dragostea va triumfa”, şi-a încheiat ea mesajul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mihai Popșoi nu exclude noi expulzări ale diplomaților ruși

Mihai Popșoi nu exclude noi expulzări ale diplomaților ruși Dacă Moscova va continua acțiuni în detrimentul interesului național al R. Moldova, ar putea avea loc...

Ultimul atelier de lucru în cadrul exercițiului Regex 2024 va începe săptămâna viitoare

Ultimul atelier de lucru în cadrul exercițiului Regex 2024 va începe săptămâna viitoare Cel de-al patrulea atelier de lucru din cadrul exercițiului regional de stat...

Mai mulți pui de barză aflați în pericol au fost salvați

Mai mulți pui de barză aflați în pericol au fost salvați Mai mulți pui de barză aflați în pericol au fost salvați de inspectorii de...

Reguli noi la importurile din UE la miere și produse apicole

Reguli noi la importurile din UE la miere și produse apicole Crescătorii de albine, centrele de colectare și procesatorii din Ucraina au fost informați de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.