X

Marianne Williamson şi-a anunţat candidatura pentru Casa Albă în 2024

Marianne Williamson, autoare a unor cărţi de succes despre spiritualitate şi bunăstare, şi-a anunţat sâmbătă candidatura pentru Casa Albă în 2024, la patru ani după ce nu a reuşit să ajungă în prim-plan în primarele democraţilor, notează AFP, potrivit agerpres

Această femeie de 70 de ani, calificată la un moment dat drept ‘guru’ de către Oprah Winfrey, este prima care se lansează oficial în tabăra democrată, cu sufletul la gură în aşteptarea deciziei preşedintelui Joe Biden.

Citește și : UE cere aducerea în faţa justiţiei a coloniştilor israelieni care au atacat localităţi palestiniene din Cisiordania

La 80 de ani, liderul de la Casa Albă dă asigurări că are “intenţia” de a candida pentru un al doilea mandat, dar nu şi-a oficializat încă intrarea în campanie.

Într-un discurs foarte la stânga ţinut în faţa partizanilor săi reuniţi la Washington, Marianne Williamson nu l-a citat pe Joe Biden, dar a denunţat un sistem politic “rezistent la schimbare”, “corupt” de marile companii.

“O singură persoană nu va putea rezolva toate problemele (…), nici măcar un preşedinte. Dar un preşedinte care spune lucrurilor pe nume ar face mult bine”, a declarat ea, cerându-le oamenilor să se alăture campaniei sale.

“Munca noastră este să creăm o viziune a dreptăţii şi a iubirii atât de puternică încât să depăşească forţele urii, nedreptăţii şi fricii”, a subliniat ea.

După ce a scris “A Return to Love” (Întoarcerea la iubire), bestseller lansat în 1992, Marianne Williamson a fost adesea invitată pe platoul lui Oprah Winfrey pentru a oferi sfaturi de dezvoltare personală.

Citește și :  Majoritatea germanilor, favorabili suplimentării cheltuielilor pentru armată (sondaj)

 

În urmă cu patru ani, această femeie excentrică, cu o voce gravă, a mai concurat alături de Joe Biden şi alţi douăzeci de persoane la învestitura Partidului Democrat.

În cursul primelor dezbateri, s-a făcut remarcată prin elanuri lirice asupra puterii “iubirii”, denunţând “forţa psihică întunecată” a lui Donald Trump. Dar ea nu a reuşit să crească în sondaje, rămânând la 0,3% din intenţiile de vot, şi s-a retras rapid din cursă.

Tags: Casa AlbaJoe BidenMarianne Williamson
Categorii: Știrile zilei