Mariano Rajoy RESPINGE orice mediere a crizei din Catalonia

Publicat:

Premierul spaniol, Mariano Rajoy, le-a transmis miercuri separatiştilor catalani că respinge orice mediere în criza care continuă după ce premierul Cataloniei, Carles Puigdemont, a semnat o declaraţie de independenţă, dar a cărei aplicare a suspendat-o în aşteptarea unui dialog cu Madridul, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.

‘Nu este posibilă o mediere între legea democratică şi ilegalitatea sau nesupunerea civică’, a spus Rajoy în faţa parlamentului spaniol, unde a venit pentru a vorbi despre evoluţia situaţiei din Catalonia. El a reafirmat că referendumul de independenţă organizat pe 1 octombrie de un ‘grup de activişti’ a fost ilegal.


Citeşte şi: Rajoy îi cere lui Puigdemont să clarifice dacă a declarat sau nu independenţa Cataloniei şi ameninţă că SUSPENDĂ autonomia regiunii

Şeful executivului catalan a anunţat marţi seară o suspendare a declaraţiei de independenţă a regiunii, lansând în schimb un apel la dialog ca parte a parcursului Cataloniei către secesiunea de Spania. Puigdemont a afirmat că referendumul din 1 octombrie i-a dat executivului său mandatul de a transforma Catalonia într-un ‘stat independent’, dar că acest proces ar trebui să fie îngheţat în aşteptarea altor tratative.

Înainte să vină miercuri în faţa parlamentului, Mariano Rajoy i-a cerut preşedintelui Generalitat de Catalunya, Carles Puigdemont, să clarifice dacă a declarat independenţa înainte ca Madridul să adopte vreo măsură pentru a prelua controlul asupra acestei regiuni autonome.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş Barcelona va majora taxa plătită de pasagerii navelor de croazieră care...

Mircea Baciu, primul moldovean care a cucerit cele mai înalte șapte vârfuri ale lumii

Mircea Baciu, primul moldovean care a cucerit cele mai înalte șapte vârfuri ale lumii Alpinistul Mircea Baciu este primul moldovean care a ajuns pe cele...

USMF „Nicolae Testemițanu” a devenit membru educațional al Academiei Europene de Optometrie și Optică

USMF „Nicolae Testemițanu” a devenit membru educațional al Academiei Europene de Optometrie și Optică Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” a...

Recomandări MAE România pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor

Recomandări MAE România pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor Este sezonul vacanțelor, iar de multe ori drumul nostru către relaxare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.