Marijuana este INTERZISĂ în locurile publice din Amsterdam

Publicat:

Fumatul ţigărilor cu marijuana nu va mai fi permis în spaţiile publice din zonele istorice ale oraşului Amsterdam începând cu jumătatea lunii mai 2023, în contextul unor noi reglementări adoptate de oficialii olandezi pentru a contracara efectele negative ale turismului de masă, informează DPA, potrivit agerpres.

Potrivit altor măsuri care vor intra în vigoare ulterior, restaurantele trebuie să închidă mai devreme, iar lucrătorii sexuali din Cartierul Roşu să-şi încheie activitatea mai devreme, potrivit unui anunţ al municipalităţii locale.


Măsurile au drept scop sporirea siguranţei şi a confortului rezidenţilor acestui cartier, se mai spune în acel anunţ, care menţionează că, pe timpul nopţii, atmosfera poate fi uneori ”foarte sumbră”.

Citeşte şi: Liderii UE au convenit la summit măsuri mai stricte împotriva migraţiei ilegale – Black News

Foto: (c) KOEN VAN WEEL/EPA


Rezidenţii au reclamat de-a lungul anilor consumul de alcool în exces, gălăgia şi fumatul de ţigări cu marijuana. Turiştii atrag de asemenea traficanţi de droguri care sporesc infracţionalitatea şi pericolele de pe străzi, a precizat municipalitatea olandeză.

Foto: (c) EVA PLEVIER/EPA


Una dintre principalele atracţii turistice în Amsterdam sunt cafenelele în care turiştii pot cumpăra mici cantităţi de haşiş şi marijuana.

Citeşte şi: Cutremurul A DEPLASAT Turcia cu trei metri mai aproape de Grecia – Black News

Oficialii municipali analizează posibilitatea de a limita vânzările din cafenele la intervalul orar 16:00-01:00.

Foto: (c) SEM VAN DER WAL/EPA


Noile reguli fac parte dintr-un set de măsuri mai ample care vizează protejarea localnicilor, alte reglementări ulterioare urmând să interzică localurilor să mai primească clienţi după ora 01:00.

Lucrătorii sexuali trebuie să-şi încheie activitatea până la ora 03:00 şi nu la ora 06:00 ca până acum.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.