X

Marina chineză a primit în serviciu al doilea portavion

China a primit marţi în serviciu activ cel de-al doilea portavion, ‘Shandong’, primul de fabricaţie integral chineză, într-un context de rivalitate cu SUA în zona Asia-Pacific, transmite AFP, citând un anunţ al televiziunii publice CCTV, potrivit agerpres.

Ceremonia a avut loc la baza navală de pe insula Hainan (sud), în prezenţa preşedintelui chinez Xi Jinping, care a parcurs puntea navei, şi a în jur de 5.000 de membri ai marinei militare şi muncitori.

Citește și: Rusia și China propun ridicarea unor sancțiuni impuse Coreei de Nord

China dispunea până acum de un singur portavion operaţional, ‘Liaoning’, construit în fosta URSS, achiziţionat de la Ucraina în 1998 şi admis în serviciu activ în 2012.

Cel de-al doilea portavion, cunoscut până în prezent sub denumirea ‘Tip-001A’, are propulsie clasică (nu nucleară) şi poate primi un număr de circa 40 de avioane, potrivit experţilor.

Armata chineză îşi continuă dezvoltarea, fiind considerată a doua forţă militară din lume după cea a Statelor Unite, care dispune totuşi de un buget de aproximativ de trei ori mai mare.

Intrarea în serviciu a celui de-al doilea portavion intervine într-o perioadă în care Beijingul îşi afirmă cu mai multă putere pretenţiile teritoriale în Marea Chinei de Sud, unde îşi dispută cu mai multe ţări (Vietnam, Filipine, Brunei, Malaezia) controlul asupra diferitelor insule şi insuliţe.

Citește și: O barcă plină cu migranți s-a răsturnat în Mediterană. Cel puțin 7 oameni au murit!

SUA au răspuns prin trimiterea de nave de război în regiune, în numele ‘libertăţii de navigaţie’, pe care o consideră ameninţată de revendicările Beijingului.

Cu cele două portavioane actuale, China rămâne mult în urma Statele Unite, care deţin 11, însă depăşeşte Rusia (1), Franţa (1), India (1) şi Marea Britanie (1), conform unui bilanţ comunicat agenţiei France Presse de Nick Childs, specialist în forţe navale în cadrul International Institute for Strategic Studies (IISS) de la Londra.

Tags: BeijingChinaHainanLiaoningMarea Chinei de SudportavionShandongXi Jinping
Categorii: Știrile zilei