X

Marina indoneziană a pierdut contactul cu un submarin militar

Forţele navale indoneziene au pierdut contactul cu unul dintre submarinele lor şi au cerut ajutor statelor vecine Australia şi Singapore în operaţiunea de căutare lansată, relatează miercuri Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

La bordul submarinului se află 53 de persoane. Submersibilul efectua exerciţii cu lansare de torpile la circa 60 de mile nautice în apele de la nord de insula Bali, dar după terminarea manevrelor nu a mai contactat baza aşa cum era prevăzut.

Citește și: Polițistul Derek Chauvin este VINOVAT de asasinarea lui George Floyd

Potrivit amiralului şef al marinei indoneziene, Julius Widjojono, contactul cu submarinul a fost pierdut miercuri în jurul orei locale 03:00 (19:00 GMT marţi). ”Cunoaştem zona, dar este foarte profundă”, a declarat acesta, adâncimea apei fiind acolo de aproximativ 700 de metri.

Submarinul KRI Nanggala-402, de producţie germană, a fost construit în anul 1978 şi a fost modernizat în anul 2012 în Coreea de Sud.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a împlinit 95 de ani

Marina militară indoneziană a avut în trecut 12 submarine de producţie sovietică, dar în prezent mai are în dotare numai cinci submarine, dintre care două germane şi trei sud-coreene.

Tags: australiabaliindoneziaJulius WidjojonoKRI Nanggala-402singaporesubmarin
Categorii: Știrile zilei