X

Marina militară marocană a salvat 615 de migranţi din Marea Mediterană

Marina regală marocană a anunţat luni că a salvat din Mediterana 615 migranţi, la sfârşitul săptămânii trecute, informează AFP, potrivit Agerpres.

Marinarii militari din Maroc au precizat că refugiaţii încercau să ajungă în Spania cu 31 de ambarcaţiuni care la un moment dat se aflau “în dificultate” şi dintre care unele s-au scufundat. Cei salvaţi au fost debarcaţi în porturi marocane; naţionalităţile lor nu au fost precizate.

Citește și : Ambasadorul Arabiei Saudite a revenit în Germania la aproape un an după ce a fost rechemat de regatul saudit

Duminică, garda de coastă spaniolă a anunţat salvarea altor 1181 de migranţi într-un interval de 48 de ore.

Spania a ajuns principala poartă de intrare în Europa pentru imigranţii ilegali, după ce Italia a refuzat să îi mai primească. Pe teritoriul spaniol au ajuns anul acesta peste 43.000 de migranţi, dintre care 38.000 au traversat Mediterana până în peninsula iberică, iar alţi 5000 au intrat în enclavele spaniole Ceuta şi Melilla din nordul Africii. În aceeaşi perioadă, peste 1700 de migranţi care încercau să ajungă în Europa au murit sau au fost daţi dispăruţi în Marea Mediterană.

Citește și : Szijjarto: Ungaria nu doreşte să ‘se grăbească înspre abisul către care se îndreaptă aşa-zişii progresişti’

Tags: ambarcaţiunieuropaMediteranamigrantispania
Categorii: Diaspora