
Solidaritätsnetz International
Fosta deputată și vicepreședintă a Partidului „Șor”, Marina Tauber, a fost dată în căutare generală după ce a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semi-închis pentru femei.
Potrivit Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, măsura a fost dispusă pentru asigurarea executării pedepsei, iar dosarul de căutare a fost intentat de Inspectoratul de Poliție Centru, transmite realitatea.md.
Citeşte şi: Plahotniuc era general SIE pe vremea lui Ponta – Stiripesurse.md
Instanța a precizat că, în aceeași zi în care a fost pronunțată sentința – 30 septembrie 2025 – copia hotărârii a fost transmisă către Penitenciarul nr. 13, Poliția de Frontieră și Inspectoratul de Poliție Centru, pentru punerea în executare a măsurii preventive.
Sentința pronunțată de Judecătoria Chișinău nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău.
Marina Tauber, afiliată fugarului Ilan Șor, a fost condamnată pe 30 septembrie la 7 ani și 6 luni de închisoare cu executare, prin cumul parțial al pedepselor. Ea a fost găsită vinovată de falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului, de acceptare a finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și de amestec în înfăptuirea justiției.
Pe lângă pedeapsa cu închisoare, instanța a dispus confiscarea a peste 206 milioane de lei în dosarul în care deputata Marina Tauber a fost condamnată. Potrivit magistraților, sumele respective au fost folosite și destinate comiterii infracțiunilor investigate în cauză.
Fiind plecată din țară, înainte de a-și afla sentința, Marina Tauber a publicat un video pe rețelele de socializa în care spune că nu regretă nimic din ce a făcut și îi mulțumește lui Ilan Șor. Potrivit ei, totul a fost „sacrificiu” și „luptă pentru adevăr”.
Totodată, avocatul Marinei Tauber, Sergiu Moraru, a spus că va contesta sentința prin care clienta sa a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare. Potrivit lui, întreaga acuzație este lipsită de temei, iar recunoașterea vinovăției – „vădit ireală și nefondată”.