X

Marinarii americani de pe USS Theodore Roosevelt, depistaţi cu noul coronavirus intră în carantină în Guam

Un grup de marinari de pe portavionul american USS Theodore Roosevelt a fost pus în carantină pe insula Guam, în urma depistării coronavirusului, a confirmat vineri guvernatorul teritoriului respectiv din Micronezia al Statelor Unite, Lou Leon Guerrero, citat de Xinhua, potrivit agerpres.

Până vineri, fuseseră confirmaţi ca purtători ai virusului 30 de marinari de pe portavion, au transmis posturile de televiziune Fox News şi ABC News. Secretarul interimar al marinei militare a SUA. Thomas Modly, a anunţat de joi că vor fi testaţi toţi cei aproximativ 5500 de membri ai echipajului. Circa 20 dintre aceştia sunt originari din Guam.

Citește și : Bilanț tragic la nivel mondial: Peste jumătate de milion de persoane au fost infectate cu COVID-19

US Navy (marina militară americană) a dat asigurări că personalul infectat va rămâne în carantină, izolat de populaţia locală, a precizat guvernatorul.

USS Theodore Roosevelt a plecat din portul de bază San Diego din California în ianuarie, în vederea desfăşurării planificate în zona indo-pacifică, şi a făcut o escală neanunţată la o bază navală din Guam, unde se află şi în prezent.

Tags: Lou Leon GuerreroportavionSUAUS NavyUSS Theodore Roosevelt
Categorii: Știrile zilei