X

Marine Le Pen denunţă ‘greşeala gravă’ a aliatului său Heinz-Christian Strache

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a denunţat luni ”greşeala gravă” a aliatului său austriac, Heinz-Christian Strache, fostul lider al Partidului Libertăţii (FPOe), care demisionat din postul de vicecancelar după difuzarea unei înregistrări video cu camera ascunsă în care acesta accepta finanţare pentru partidul său din partea unei pretinse nepoate a unui oligarh rus, informează AFP, potrivit agerpres.

”Ne confruntăm cu greşeala unui om care este o greşeală gravă. De altfel, ea a fost imediat sancţionată prin demisia sa, nu doar din postul de vicecancelar, dar şi din cea de preşedinte al FPOe”, un aliat al partidului Adunarea Naţională (RN) în Parlamentul European, a declarat Marine Le Pen pentru FranceInfo.

Citește și : Berlinul promite să ajute Ucraina pentru restabilirea integrităţii teritoriale

Lidera RN s-a întrebat, totuşi, de ce ”cei care au plasat această capcană nu au făcut public acest video (care datează din 2017) pentru a-l împiedica pe Heinz-Christian Strache să devină vicecancelar”.

Scandalul a apărut vineri după-amiază, la scurt timp după ce publicaţiile germane Der Spiegel şi Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video făcută cu camera ascunsă într-o pensiune din Ibiza în luna iulie 2017.

Imaginile îl arată pe Heinz-Christian Strache vorbind cu o femeie care pretinde că este nepoata unui oligarh rus. Politicianul austriac îi promite acesteia contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa înaintea alegerilor parlamentare ce urmau să se desfăşoare câteva luni mai târziu. Mai mult, Strache îi sugerează interlocutoarei sale achiziţia celui mai influent cotidian austriac şi înlocuirea unor ziarişti cu alţii mai apropiaţi de FPOe.

Însă Marine Le Pen a estimat că înregistrarea video nu are ”legătură” cu Rusia. ”Oamenii care i-au propus bani (lui Heinz-Christian Strache) nu sunt ruşi”, a spus ea.

Citește și : Nemţii au mai mare încredere în primari decât în politicienii trimişi la Parlamentul European

Strache şi-a dat sâmbătă demisia din postul de vicecancelar şi din cel de preşedinte al FPOe, dar a acuzat ”o campanie de dezinformare” împotriva sa. Însă el a admis că a căzut cu naivitate în capcana întinsă de nişte ”agenţi provocatori” care l-au invitat la o întâlnire ”stropită cu alcool” într-o vilă în care aceştia instalaseră microfoane şi camere ascunse.

Tags: FPOeHeinz-Christian StracheMarine Le PenParlamentul Europeanrusiavicecancelar
Categorii: Diaspora