X

Marine Le Pen doreşte să formeze ‘o super-facţiune’ cu partide cu viziuni similare în viitorul PE

Lidera extremei drepte din Franţa, Marine Le Pen, a declarat că doreşte să formeze o “super-facţiune” cu alte partide politice cu viziuni similare în viitorul Parlament European, transmite sâmbătă dpa, potrivit agerpres.

Le Pen, care conduce Adunarea Naţională (AN, fostul Front Naţional din Franţa, extrema dreaptă, de opoziţie), a explicat că o astfel de alianţă ar putea modifica structura Uniunii Europene pentru “prima dată în ultimele decenii”. “Perspectiva mă inspiră”, a adăugat ea.

Citește și : Descoperire macabră în Mexic – 18 saci cu rămăşiţe umane, găsite la o fermă din vestul ţării

Le Pen a făcut aceste comentarii în cadrul unui summit al naţionaliştilor europeni găzduit sâmbătă la Milano de liderul partidului italian Liga, Matteo Salvini, care deţine şi portofoliile de vicepremier şi ministru de interne.

Şefa AN a declarat că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, ar trebui să demisioneze dacă partidul său nu va ieşi pe primul loc la alegerile europarlamentare. Potrivit dpa, este de aşteptat ca extrema dreaptă să înregistreze un rezultat bun la alegerile europene din 23-26 mai în întregul bloc comunitar, dar este foarte probabil ca încercarea de a uni toate formaţiunile de această factură într-o singură alianţă să se dovedească dificilă.

Citește și : Atacuri israeliene asupra Damascului. O serie de explozii puternice la periferia orașului (VIDEO)

Potrivit AFP, Le Pen a atacat comportamentul lui Macron, “un copil rege”, potrivit descrierii făcute de lidera AN, care şi-a apărat bilanţul european, calificându-l drept “fantastic”, cu nouă zile înaintea alegerilor europene. “Consider comportamentul lui Emmanuel Macron extrem de grav. Am avut deja ocazia să spun că Emmanuel Macron pare să fie lovit de sindromul copilului rege, un fel de convingere de superputere, o intoleranţă la frustrare şi o dorinţă absolută de a nu respecta nicio limită şi nicio regulă” prin implicarea în campania electorală, a acuzat Le Pen.

“Ieşind din funcţia sa de preşedinte al republicii, (Macron) are un comportament profund antirepublican şi încalcă incontestabil în acelaşi timp litera şi spiritul Constituţiei”, a adăugat ea, adăugând că acest comportament îi întăreşte ideea că Macron “nu va câştiga acest scrutin şi va trebui să plece”.

Rugată să facă un bilanţ al activităţii formaţiunii sale, Marine Le Pen a declarat că acesta este “fantastic”. “Împreună cu aliaţii noştri, am dat poporului posibilitatea de a reorienta profund construcţia europeană”, a susţinut ea, adăugând amuzată că “astăzi, toată lumea este protecţionistă”. În schimb, a apreciat Le Pen, “bilanţul grupului din care face parte preşedintele republicii este îngrozitor deoarece ALDE este grupul care a fost vârful de lance al deschiderii frontierelor noastre către imigraţia masivă, vârful de lance al apărării ultraliberalismului care a sacrificat economiile ţărilor noastre, vârful de lance al luptei împotriva oricărui sistem de protecţie socială”.

Tags: Emmanuel MacronfrantaLigaMarine Le PenMatteo SalviniMilanoParlament European
Categorii: Diaspora