Marine Le Pen: Este o veste bună și este vitală pentru o țară care a plutit în confuzie timp de câteva luni

Publicat:

Marine Le Pen, liderul Partidul eurosceptic Adunarea Naţională, a transmis duminică seară că formațiunea sa a avut o zi bună în cadrul alegerilor europarlamentare, față de partidul condus de președintele Emmanuel Macron, relatează BBC și Le Figaro, potrivit mediafax.

„Este un vot pentru Franța și pentru cetățeni. Este o veste bună și este vitală pentru o țară care a plutit în confuzie timp de câteva luni”, a declarat Marine Le Pen, al cărei partid a câștigat scrutinul europarlamentar din Franța, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.


Citește și : Alegeri europarlamentare 2019 – Partidul eurosceptic al lui Marine Le Pen, pe primul loc în Franţa

Partidul Adunarea Naţională este creditat cu 23-24%, fiind urmat de formaţiunea Republica în Mişcare, cu 22%, şi de grupul Europa Ecologică (12,5%).

Marine Le Pen a fost contracandidata lui Emmanuel Macron în cadrul alegerilor prezidențiale din 2017.

Un oficial prezidențial a declarat în urma scrutinului că eșecul formațiunii președintelui Emmanuel Macron, Republica în Mișcare, este o dezamăgire, dar nu va provoca o schimbare în reformele dorite de Guvern.

„Există, bineînțeles, sentimentul de dezamăgire. Obiectivul președintelui este să intensifice Actul II al președinției la nivel național, deci nu vor exista schimbări în politicile sale. Scopul nostru este ca cetățenii să simtă schimbarea”, a declarat oficialul francez, citat de publicația Le Figaro.

Citește și : Premierul Edouard Philippe acceptă al doilea loc în alegerile europene cu ‘cu umilinţă, dar şi cu determinare’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.