Marine Le Pen: O extindere a NATO sau UE ‘nu are vocaţia’ să favorizeze pacea

Publicat:

O extindere a NATO în Finlanda şi Suedia sau o extindere a Uniunii Europene (UE) ”nu au vocaţia” să favorizeze pacea, apreciază miercuri şefa extremei drepte franceze Marine Le Pen, relatează AFP, scrie news.ro

”În prezent (…), anunţuri de extindere a NATO, anunţuri de extindere a Uniunii Europene nu au vocaţia, în opinia mea, să permită să se găsească soluţii ale păcii”, declară la postul de radio France Inter finalista în alegerile prezdenţiale franceze.


Citește și : Biden face apel la americani să respingă ‘otrava’ supremaţiei albe

”Originea paranoiei că Rusia (a declarat război Ucrainei la 24 februarie) este extinderea NATO şi înfiinţarea unor structuri militare, în realitate, cât mai aproape de Rusia. Eu nu justific această paranoia, dar trebuie să ţinem cont de ea”, declară reprezentanta extremei drepte, care vrea să scoartă Franţa din Comandamentul integrat al NATO.

Marine Le Pen a pledat, în campania electorală, în favoarea unei ”apropieri strategice între NATO şi Rusia” după terminarea Războiului rus din Ucraina.

Citând un editorial publicat în Le Figaro de către fostul deputat suveramist Henri Guaino din cadrul Les Republicains (LR, dreapta), deputata în Pas-de-Calais îşi exprimă ”îngrijorarea cu privire la riscul de a fi antrenaţi într-un război pe care, în realitate, nimeni nu l-a vrut şi care, printr-un efect mecanic, va antrena o întreagă serie de ţări în conflict care, de fapt, va deveni mondial”.

Finlanda şi Suedia şi-au depus miercuri cererile de aderare la NATO, iar consultări erau în curs între statele membre, în vederea unei ridicări a opoziţiei Turciei faţă de integrarea celor două ţări nordice în Alianţa Nord-Atlantică.

Citește și : Un parlamentar britanic, arestat sub suspiciunea de viol şi alte infracţiuni sexuale

Marine Le Pen consideră, în privinţa unei intensificări a livrărilor de armament ale Franţei către Ucraina, că ”dacă livrăm armament greu, devenim cobeligeranţi”, iar ”atunci suntem în război cu Rusia”.

În privinţa votului în unanimitate în UE, pe care preşedintele francez Emmanuel Macron vrea să-l revizuiască şi a făcut o propunere în acest sens, Marine Le Pen deplânge faptul că statele membre UE ”nu vor maiputea să-şi apere interesele vitale” şi ”nu vor mai fi suveane”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.